Honduras renunță la suspendarea tratatului de extrădare cu SUA

Honduras renunță la suspendarea tratatului de extrădare cu SUA
© EPA/STR (COLABORATOR LOCAL)   |   Președinta Hondurasului, Xiomara Castro, vorbește în cadrul unei ceremonii desfășurate la Tegucigalpa, Honduras, pe 18 decembrie 2025.

Președinta Hondurasului încă în funcție, Xiomara Castro de Zelaya, a anunțat că ridică suspendarea tratatului de extrădare cu Statele Unite, pe care îl ordonase în august 2024. „Cu un înalt simț al responsabilității, informez poporul hondurian că, în acord cu Constituția Republicii, am cerut ministrului de Externe să comunice Guvernului Statelor Unite ale Americii, prin intermediul reprezentanței sale diplomatice la Tegucigalpa, decizia mea de a declara nule notele verbale din 28 august 2024, prin care Tratatul de extrădare fusese denunțat.”,  a scris ea pe X.

De ce era suspendat acordul

În august 2024, Castro a ordonat denunțarea tratatului de extrădare cu SUA, afirmând că aceasta este o reacție la ceea ce ea a descris ca „interferență și intervenționism” al Statelor Unite în politica internă a Hondurasului. Mai exact, tensiunea a început după ce ambasadorul SUA în Honduras, Laura Dogu, a criticat un eveniment militar în care oficiali ai armatei honduriene, în frunte cu șeful Statului Major Interarme al Forțelor Armate, generalul Roosevelt Hernández, s-au întâlnit cu omologi din Venezuela. Dogu a spus că este „surprinzător și dezamăgitor” să îi vadă în astfel de întâlniri, invocând preocupări legate de trafic de droguri și sancțiuni impuse de SUA.

Guvernul hondurian a considerat aceste comentarii drept interferență nejustificată în treburile interne, vorbind chiar despre „un atac la adresa conducătorilor militari ai Hondurasului”. Castro a denunțat atunci acțiunile americane ca „instrument de presiune politică și destabilizare”, spunând că nu va permite ca extrădarea să fie folosită pentru a intimida sau șantaja Armata sau alți oficiali ai statului.

Critici la adresa grațierii lui JOH de către Donald Trump

„Angajamentul guvernului meu în lupta împotriva traficului de droguri este demonstrat prin fapte, cifre și rezultate, într-un mod ferm, curajos și frontal, cu peste 52 de persoane extrădate. Decizia pe care o anunț astăzi de a retrage denunțarea Tratatului de extrădare constituie o dovadă clară a acestei voințe politice.”, a mai spus Castro în postarea citată.

În același timp, însă, lidera statului central-american a criticat decizia lui Donald Trump de a-l grația pe fostul președinte hondurian Juan Orlando Hernández, condamnat de justiția americană la 45 de ani de închisoare pentru conspirație la distribuirea a peste 400 de tone de cocaină și infracțiuni conexe legate de arme de foc. „Afirm cu absolută responsabilitate că este o contradicție gravă ca Statele Unite ale Americii să grațieze pe cineva condamnat pentru trafic de droguri, așa cum s-a întâmplat recent cu Juan Orlando Hernández, deoarece acest lucru slăbește și pune în pericol eforturile comune de combatere a acestui flagel care distruge atât societatea americană, cât și popoarele noastre.”, a declarat președinta în exercițiu a Hondurasului.

În alegerile din 30 noiembrie 2025, autoritățile electorale din Honduras l-au declarat câștigător pe Nasry Asfura, candidatul conservator al Partidului Național, după o cursă foarte strânsă și controversată. El a fost susţinut puternic de preşedintele american Donald Trump, care l-a numit un „aliat" sigur în lupta sa împotriva „narco-comuniştilor". Asfura este, în prezent, președinte ales și urmează să preia oficial funcția de președinte al Republicii Honduras pe 27 ianuarie 2026, pentru un mandat de 4 ani.

Timp citire: 2 min