Hecatombă feroviară în India

Hecatombă feroviară în India
© EPA-EFE/National Disaster Response Force / HANDOUT BEST QUALITY AVAILABLE -- HANDOUT EDITORIAL USE ONLY/NO SALES HANDOUT EDITORIAL USE ONLY/NO SALES   |   O fotografie pusă la dispoziție de Forța Națională de Răspuns la Dezastre (NDRF) din India și făcută cu o dronă arată locul unui accident de tren la Odisha Balasore, India, 03 iunie 2023.

O coliziune între trei trenuri a provocat cel puțin 288 de morți și 850 de răniți în estul Indiei – au anunțat autoritățile locale. Potrivit media internaționale, salvatorii lucrau, sâmbătă, pentru a-i extrage pe numeroșii călători prinși sub carcasele metalice ale vagoanelor. Prim-ministrul indian, Narendra Modi, s-a declarat „îndurerat” și a spus că gândurile sale se îndreaptă către familiile îndoliate.

Catastrofe anterioare

India a suferit numeroase dezastre feroviare în trecut, dar, potrivit experților, siguranța pe șine s-a îmbunătățit semnificativ în ultimii ani, grație investițiile masive și modernizărilor tehnologice. Cel mai grav accident feroviar din această țară a avut loc pe 6 iunie 1981, când, tot în est, șapte vagoane ale unui tren care traversa un pod au căzut într-un râu. Între 800 și 1.000 de oameni au murit atunci. Pe 20 noiembrie 2016, trenul expres Patna-Indore, la bordul căruia se aflau 2.000 de persoane, a deraiat într-o zonă rurală din nord. Bilanț: 146 de morți și în jur de 180 de răniți. De la începutul secolului, 13 accidente feroviare, inclusiv trei cauzate de atacuri teroriste, au curmat fiecare peste 50 de vieți.

Timp citire: 1 min