Guvernul britanic a naţionalizat compania British Steel

Marea Britanie nationalizare siderurgie British Steel
© EPA/ADAM VAUGHAN   |   Furnalele uzinei siderurgice British Steel din Scunthorpe, Marea Britanie, 20 noiembrie 2023

Guvernul britanic a anunţat preluarea companiei British Steel în proprietate publică, pentru a proteja viitorul producţiei de oţel din Regatul Unit, potrivit unui comunicat transmis astăzi. Executivul de la Londra a precizat că trecerea companiei în proprietatea statului a fost necesară pentru a proteja interesul naţional britanic. Marţi, Camera Comunelor a aprobat o serie de amendamente la proiectul de lege privind naționalizarea industriei siderurgice, ce fuseseră adoptate anterior şi de Camera Lorzilor. Ieri, proiectul a primit validarea regală și a devenit lege.

În aprilie 2025, guvernul a preluat controlul operaţional asupra British Steel de la proprietarii săi chinezi, pentru a preveni închiderea furnalelor şi a proteja cele 2.700 de locuri de muncă din cadrul uzinei, precum şi mii de alte locuri de muncă conexe din lanţul de aprovizionare. Compania chineză Jingye, fostul proprietar, a anunțat că a inițiat demersurile pentru obținerea unor despăgubiri în urma naționalizării, după ce anterior declarase că afacerea înregistra pierderi de 700.000 de lire sterline pe zi. Cu toate acestea, guvernul britanic a precizat că ar putea limita sau refuza acordarea despăgubirilor.

Timp citire: 1 min