Guvernul a sesizat CCR pentru soluționarea unui conflict constituțional cu ÎCCJ

Guvern sesizare CCR soluționare conflict constituțional ÎCCJ
© EPA/ROBERT GHEMENT   |   Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, sosește pentru a face declarații de presă la sediul Guvernului României din București, la 30 aprilie 2026.

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că, în ședința de guvern de astăzi, s-a decis sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională cu Înalta Curte de Casație și Justiție, în legătură cu plata restanțelor salariale din zona de Justiție. Bolojan a justificat demersul prin faptul că „instanța de judecată s-a substituit puterii executive și legislative în materie bugetară și a gestionării finanțelor publice”.

Cum justifică executivul demersul

Potrivit premierului interimar, „sarcina puterii judecătorești, conform legii și Constituției, este de a interpreta și de a aplica legile existente, iar din punctul de vedere al juriștilor guvernului, instanța își depășește sfera de competență atribuită constituțional pentru că, potrivit Legii 500 din 2002 privind finanțele publice și Codului administrativ, elaborarea proiectului bugetului de stat, rectificările bugetare și alocarea sumelor din fondul de rezervă bugetară reprezintă atribute exclusive și suverane ale puterii executive și legislative. În acest moment, puterea judecătorească nu are nici competență tehnică, nici legitimitatea de a stabili cum anume se distribuie banii publici dintr-un buget general consolidat, obligând guvernul să aloce sume pentru un singur sector”.

El a mai susținut că „instanța perturbă direct echilibrul bugetar național”, act ce reprezintă „o ingerință directă” în activitatea executivă a statului.

Timp citire: 1 min