
Noile alegeri legislative din Grecia au fost convocate de premierul de dreapta Kyriakos Mitsotakis care încearcă să obţină o majoritate parlamentară prin noul sistem electoral care acordă bonusuri de până la 50 de mandate în funcţie de rezultatul obţinut şi de numărul partidelor care trec de pragul de 3% din voturi. Partidul său, Noua Democraţie a câştigat cu peste 40% alegerile de acum cinci săptămâni, dar Mitsotakis a convocat încă un scrutin cu intenţia de a guverna fără aliaţi. La ultimul miting electoral de la Atena, liderul dreptei le-a cerut grecilor să-l voteze pentru o guvernare stabilă. Sondajele recente îi acordă între 37,8% et 45% din intenţiile de vot, iar Kyriakos Mitsotakis a spus că va mai organiza un rând de alegeri în august dacă nu obţine majoritatea dorită. Principalul său rival de stânga, Alexis Tsipras a promis să lupte până în ultima secundă, pentru a-şi îmbunătăţi scorul, dezamăgitor pentru el, din alegerile din mai. Formaţiunea sa, Syriza s-a clasat cu 20 de procente în urma partidului de guvernământ, o diferenţă care i-a surprins şi pe analişti. Partidul său este însă mai slab cotat faţă de rezultatul obţinut pe 21 mai şi are puţine argumente în faţa bilanţului economic al dreptei marcat de creşterile consistente din ultimii doi ani şi de un şomaj în scădere. Alexis Tsipras a încercat să-i convngă pe alegători că dreapta are o agendă politică ascunsă, care va anula câştigurile sociale.