„Dictatorul îi demonstrează Europei stupefiate că poate face orice. Poate face ceea ce părea imposibil şi depăşit definitiv. Şi va rămâne nepedepsit. Dacă va dori – va face astfel încât, mâine, Roman Protasevici, la fel în faţa camerei, va recunoaşte uciderea în masă a populaţiei paşnice din [regiunile separatiste/ocupate din Donbass] Lugandonia”, scrie Alexandr Skobov pe GRANI.RU.
„Omenirea a fost şi rămâne, din păcate, definită de standarde duble. Atunci când vreo ţară pierdută în jungla africană este zguduită de represalii politice, societatea europeană nu răbufneşte de indignare. Ce să-i faci? Cum să o influenţezi? Economia unor astfel de state, de regulă, este primitivă şi slab integrată în cea mondială, astfel că sancţiunile nu au niciun rost.
[…]
Mai devreme sau mai târziu vine timpul să plăteşti pentru dublele standarde. Şi iată că, într-o ţară pur europeană, un opozant-emigrant, răpit în mod pirateresc, cu un machiaj care ascunde prost urmele de lovituri de pe faţă, recunoaşte în faţa camerei că a participat la organizarea unor dezordini în masă, care nu au avut loc şi pe care nici nu putea fizic să le organizeze, chiar dacă ar fi dorit. Astfel, uzurpatorul puterii din această ţară, dictatorul îi demonstrează Europei stupefiate că poate face orice. Poate face ceea ce părea imposibil şi depăşit definitiv. Şi va rămâne nepedepsit. Dacă va dori – va face astfel încât, mâine, Roman Protasevici, la fel în faţa camerei, va recunoaşte uciderea în masă a populaţiei paşnice din [regiunile separatiste/ocupate din Donbass] Lugandonia. Iar dumneavoastră, domnilor europeni, iarăşi vă veţi exprima îngrijorările profunde. N-o să-l deconectaţi de la sistemul SWIFT, nu veţi întrerupe „tranzitul belarus”. Sunteţi doar state de drept? Nu vă permite „cadrul legal”. Doar nu îi puteţi dicta businessului privat, aşa cum procedează el sau patronul său de la Kremlin.
Europa a tratat superficial revanşa autoritaro-totalitară de sub nasul său. Aceasta nu a venit din societăţi arhaice semifeudale, cu un picior în sistemul tribal, dar din ţări postindustriale cu nivel mediu de dezvoltare, chiar din Europa. Iniţial, acest „nou autoritarism” nu părea deloc grav. El acţiona mai ales prin „soft power”, evitând cât de cât represiunile tradiţionale dictaturilor, aproape fără deţinuţi politici. Aparent, respecta convenienţele legale şi umanitare.
[…]
Analiştii au remarcat unicitatea regimului Putin, care a putut să-şi asigure neschimbarea şi lipsa controlabilităţii puterii în condiţiile unei deschideri şi libertăţi informaţionale fără precedent. S-a dovedit, însă, că regimul era gata să rabde critica şi difuzarea informaţiei alternative până la punctul în care internetul, unde erau înghesuite, era perceput ca un spaţiu informaţional fără nicio influenţă, marginal şi periferic. Autoritarismul rămâne incompatibil cu libertatea de exprimare, cel puţin pe termen lung. Fie autoritarismul suprimă libertatea cuvântului, fie libertatea de exprimare lichidează autoritarismul. Regimurile autoritare ştiu acest lucru şi de aceea vor tinde mereu să reprime libertatea de exprimare.
În prezent, regimul Putin se află în faza de trecere de la „demobilizarea politică” la „mobilizarea politică”. La politica de impunere nu doar a loialităţii, ci şi a participării în masă la ritualurile de exprimare extaziată a supunerii. Contractul social (cu caracter) autoritar conform formulei „nu vă băgaţi în treburile noastre, iar noi nu ne băgăm într-ale voastre” a fost rupt. Rusia lui Putin tot mai vizibil ia conturul unei dictaturi clasice totalitaro-fasciste. Aceasta cere o epurare definitivă a rămăşiţelor de opoziţie.
Ofensiva împotriva insuliţelor de libertate rămase se desfăşoară pe front larg. Este vorba şi de noile legi prohibitive care fac imposibilă orice activitate de opoziţie. Şi de noile metode de limitare a accesului la informaţia nedorită de pe internet. În calitate de câmp de testare a noilor tactici de represiune, Salamandra Supremă de la Kremlin foloseşte fieful vasalului său Gândacul de la Minsk.
Europa a privit prea mult timp la „poznele” putiniste ca la nişte imperfecţiuni ale unei democraţii incipiente, care vor trece de la sine în urma unei evoluţii fireşti, pe măsură ce Rusia lui Putin va fi atrasă tot mai activ în legături multilaterale cu lumea democrată, care o va influenţa benefic. Europa a crescut la sânul său un monstru care acum o ameninţă.
Putin şi al său Lukaşenko nu pot exista fără legături cu lumea democratică dezvoltată. Ei parazitează pe aceste legături. Anume acestea le permit să întreţină o relativă stabilitate socială. Însă ele comportă şi o ameninţare. Opoziţia alungată peste hotare păstrează posibilitatea de a se adresa ţărilor natale prin internet. O posibilitate care altădată nu exista, iar nicio blocare sau interdicţie nu o va putea îngrădi.
De aceea, noile dictaturi vor tinde neapărat să-şi răspândească practicile represive şi în lumea democratică. Acestea, nu doar că-i vor forţa guvernele la o recunoaştere tacită a „dreptului” la operaţiuni punitive în afara graniţelor lor, inclusiv răpiri şi asasinate. Vor forţa guvernele occidentale să introducă restricţii asupra activităţii societăţii civile. Vor impune autocenzura companiilor de internet internaţionale şi reţelelor sociale, folosind aceeaşi bâtă sau bomboană financiare. Pentru a-şi asigura securitatea, dictaturile moderne trebuie să modeleze lumea democratică „conform propriului chip”.
Dacă lumea democratică nu vrea să se conformeze noilor dictaturi, trebuie să sacrifice legăturile elaborate cu acestea şi interesele economice. Trebuie să izoleze cu adevărat sursa de infecţie periculoasă. Doar astfel poate forţa noile dictaturi să se adapteze regulilor democratice.”
Citește articolul integral pe grani.ru
