Fostul campion mondial de șah și cunoscut oponent al președintelui rus Vladimir Putin, Gari Kasparov, a fost avertizat de serviciile de securitate lituaniene și americane că viața sa și a colaboratorului său Ivan Tiutrin sunt „în pericol”, a afirmat el într-un mesaj pe rețelele sociale. „Vestea potrivit căreia, împreună cu asociatul meu de lungă durată și cofondatorul Forumului Rusiei Libere, Ivan Tiutrin, suntem pe o listă de ținte care să fie asasinate, nu este o surpriză pentru mine, dar este în pofida a tot un șoc', a spus Kasparov.
Anunțul marelui șahist vine după ce Departamentul de Justiție din SUA a anunțat la jumătatea lui septembrie inculparea a cinci presupuși agenți ai serviciilor de informații rusești, toți dați în urmărire generală, acuzați că au conspirat pentru a comanda asasinate și a finanța atentate în SUA și în Europa. Grupul, activ de cel puțin doi ani, a încercat în special să-l asasineze în această vară în SUA pe „un important disident rus”, a indicat departamentul american, fără a numi ținta. Unul dintre suspecți este Iuri Hrameev, prezentat ca un fost colonel al serviciilor de informații ruse în vârstă de 61 de ani, iar un altul este fiul său de 27 de ani, Kirill, ofițer al FSB. Ceilalți sunt doi cubanezi și un venezuelean.
Presa internațională scrie că agenții ruși au plănuit să-l asasineze pe Gari Kasparov, care trăiește în SUA, precum și pe un fost parlamentar rus devenit opozant, Ilia Ponomarev. Ivan Tiutrin, care trăiește în exil la Vilnius, a declarat că Lituania l-a avertizat, după anunțul justiției americane, că „trebuie să-și părăsească domiciliul de urgență și să se debaraseze de mașină”. Kasparov și Tiutrin au cofondat în 2016 Forumul Rusiei Libere, o asociație care organizează conferințe împotriva războiului Rusiei din Ucraina. Rusia a înscris entitatea în 2025 pe o listă de organizații „teroriste”.
