Franța își consolidează locul trei al exportatorilor mondiali de armament

Franța își consolidează locul trei al exportatorilor mondiali de armament
© EPA-EFE/COSTAS BALTAS / POOL   |   Avioanele de luptă Rafale ale marinei franceze, la bordul portavionului Charles de Gaulle, în largul suburbiei Faliro, lângă Atena, Grecia

Franța și-a dublat exporturile de armament în 2021, până la o valoare de 11,7 miliarde de euro, iar pentru acest an se așteaptă vânzări record de peste 20 de miliarde, potrivit unui raport care urmează să fie prezentat în Parlament cu ușile închise, dar care a apărut deja în presă. Cei mai buni ani de până acum au fost 2015 cu 16,9 miliarde și 2016 cu 13,9 miliarde. Avioanele de luptă Rafale, fabricate de Dassault asigură 70% din valoarea contractelor, cărora li se adugă tunuri Caesar, elicoptere, stații radar, sisteme sol aer și nave de război. Principalii clienți sunt Egiptul, Emiratele Arabe Unite și Grecia, dar și Serbia, Cehia, Croația, India și Arabia Saudită. Rezultatele plasează Franța pe locul 3 în lume al exportatorilor de materiale militare, în urma Statelor Unite și Rusiei. Raportul va fi prezentat de miniștrii de externe, apărării și economiei, mai întâi în Adunarea Națională și apoi în Senat.

Timp citire: 1 min