Fostul deputat social-democrat român Cătălin Rădulescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, fiindcă a obținut fraudulos titlul de revoluționar

Fostul deputat social-democrat român Cătălin Rădulescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, fiindcă a obținut fraudulos titlul de revoluționar
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   București: Cimitirul Eroilor din Revoluția anticomunistă, înainte de Crăciun.

Fostul deputat social-democrat român Cătălin Rădulescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi fals în declaraţii în formă continuată, în legătură cu obţinerea titlului de 'Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant'.

Potrivit unui comunicat emis, luni, de DNA, declarațiile pe baza cărora Rădulescu a obținut titlul ar fi contrazise în mod evident de documentele existente, din care rezultă că inculpatul a desfăşurat activitate revoluţionară doar în oraşul Piteşti, începând cu data de 22 decembrie 1989, după fuga dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu, nicidecum în oraşele Timişoara, unde s-a declanșat Revoluția, şi Bucureşti, unde aceasta a pus capăt deceniilor de dictatură. Alături de fostul deputat, au mai fost trimişi în judecată Adrian Sanda, la data faptei secretar de stat în cadrul Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist (SSPR) şi preşedinte al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant, precum și două subalterne ale acestuia, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite. Lui Cătălin Rădulescu i-a fost acordat, prin decret prezidenţial, titlul de 'Luptător cu Rol Determinant', cu consecinţa obţinerii, în mod necuvenit, a unei indemnizaţii de gratitudine în valoare de 2.020 lei/lunar (în total 165.640 lei), începând cu data de 1 ianuarie 2015 până în octombrie 2021.

El a fost, deja, condamnat definitiv, în decembrie 2016, la un an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită și efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.

Medic de profesie, Rădulescu, 59 de ani, s-a raliat, imediat după Revoluție, noii puteri de stânga, așa-numitul Front al Salvării Naționale (FSN), condus de fostul ministru ceaușist Ion Iliescu. În 1992, a ales aripa presupus reformatoare a FSN, fostul Partid Democrat (PD), între timp dispărut prin fuziune cu Partidul Național Liberal (PNL), pentru ca, din 1996 până anul trecut, să facă parte din Partidul Social-Democrat (PSD). În prezent, e membru al Partidului Ecologist Român (PER), unde s-au repliat mulți dintre adepții fostului lider PSD Liviu Dragnea, trecut prin închisoare pentru fapte de corupție. În timpul masivelor proteste față de încercarea lui Dragnea de a stopa lupta anticorupție și de a-și subordona Justiția, Rădulescu a fost poreclit Deputatul Mitralieră, după ce a pretins, într-un interviu, că a păstrat o astfel de armă de la Revoluție și că ar putea trage cu ea în manifestanți.  



Timp citire: 2 min