
Poliţia belgiană a percheziţionat mai multe proprietăţi legate de fostul comisar european pentru justiţie Didier Reynders, anchetat pentru spălare de bani. Potrivit presei din Belgia, Reynders ar fi fost implicat în astfel de acţiuni prin intermediul Loteriei Naţionale pe care a avut-o în subordine cât timp a fost ministru de finanţe în guvernul Belgiei, până în 2011. Dosarul a fost deschis de mai multă vreme, dar anchetatorii au aşteptat până la sfârşitul mandatului de comisar, când Reynders a rămas fără imunitate. Poliţia belgiană l-a investigat pe Reynders pentru acuzaţii de corupţie şi spălare de bani şi înainte de a deveni comisar, dar cazul a fost în cele din urmă abandonat.