FMI le cere autorităţilor de la Kiev să demonstreze că reformele au avansat, înainte de a elibera o nouă tranşa din programul de asistență în valoare de cinci miliarde de dolari

FMI le cere autorităţilor de la Kiev să demonstreze că reformele au avansat, înainte de a elibera o nouă tranşa din programul de asistență în valoare de cinci miliarde de dolari

O misiune a Fondului Monetar Internaţional a avut discuţii productive în Ucraina, însă autorităţile de la Kiev trebuie să demonstreze că reformele au progresat, înainte ca instituţia financiară să aprobe eliberarea unei noi tranşe din programul în valoare de cinci miliarde de dolari - a anunţat, sâmbătă, un reprezentant al FMI, citat de agențiile de presă. Experţii Fondului au avut discuţii cu guvernul ucrainean timp de câteva săptămâni, în condiţiile în care autorităţile de la Kiev sperau să obţină o tranşă de 700 milioane de dolari. Discuţiile s-au concentrat pe subiecte precum întărirea guvernanţei Băncii Naţionale, îmbunătăţirea cadrului legislativ şi de reglementare pentru supervizarea bancară sau consolidarea sistemelor anti-corupţie. Kievul se aşteaptă să primească în acest an de la FMI trei tranşe, în valoare totală de 2,2 miliarde de dolari – declara, la începutul lunii, guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei, Kyrylo Shevchenko.
În iunie 2020, Fondul a aprobat un program în valoare de cinci miliarde de dolari pentru susţinerea economiei Ucrainei şi a eliberat o primă tranşă, de 2,1 miliarde dolari. Eliberarea unora noi a fost îngheţată, din cauza ritmului lent al reformelor și a deciziei din ianuarie a guvernului ucrainean de a reintroduce subvenţii la gaze naturale pentru consumatorii casnici.
Acordarea altor ajutoare internţionale, inclusiv din partea Uniunii Europene, e condiţionată de progresele Ucrainei în cadrul acordului cu FMI. 

Timp citire: 1 min