
Eurodeputatul român Eugen Tomac (PMP-PPE) i-a îndemnat pe cetăţenii Republicii Moldova să voteze la alegerile parlamentare anticipate de duminică. În plenul Parlamentului European de la Strasbourg, el a aminit că Republica Moldova e un stat asociat Uniunii Europene și a spus că președintele rus Vladimir Putin personal a creat partide şi 20 de instituţii media prin care încearcă să menţină acest stat în zona sa de influenţă. Potrivit media din Republica Moldova, eurodeputatul român, el însuși originar din sudul Basarabiei, care aparține azi Ucrainei, după ce a fost anexat de Uniunea Sovietică în 1940, a spus că 'ne aflăm în plin război, un război cu arme non-militare, pentru că ceea ce se întâmplă în prezent ştim foarte bine. Ei creează ştiri false, dezinformează, manipulează. Putin suspendă oricând drepturile omului atunci când interesul i-o dictează, subminează democraţia şi răspunsul nostru trebuie să fie foarte dur' . 150 de secții de votare vor fi organizate în afara teritoriului Republicii Moldova pentru alegerile parlamentare anticipate. Cele mai multe, 31, sunt în Italia, 17 în Federația Rusă, 13 în Statele Unite, 12 în România, căte 11 în Marea Britanie și Germania și 10 în Franța. În România se poate vota la București, unde s-au amenajat două secții, precum și la Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Galați, Sibiu, Suceava și Timișoara. Secțiile de votare sunt deschise în intervalul orar 7:00 – 21:00. Radio Chișinău amintește că președinta Republicii Moldova, pro-occidentala Maia Sandu, a anunțat, pe 28 aprilie, că a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului dominat de stânga filor-rusă și a convocat alegeri legislative anticipate pe 11 iulie. Decizia a fost luată după ce magistrații Curții Constituționale au declarat neconstituțională starea de urgență, în timpul căreia Legislativul nu putea fi dizolvat și astfel nu se puteau convoca alegeri parlamentare anticipate.