Preşedintele poate fi suspendat din funcţie "în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei".
Moțiunea de cenzură a fost adoptată cu 281 de voturi „pentru”, cel mai mare număr de voturi din istorie.
John Phelan se alătură altor importanţi lideri ai armatei americane, demişi de la revenirea lui Trump la Casa Albă.
Lori Chavez-DeRemer va părăsi funcţia de secretar al muncii, fiind a treia femeie îndepărtată din executivul de la Washington.
Fostul avocat personal al președintelui american, Todd Blanche, va asigura interimatul funcției.
Aceasta a fost criticată pentru "risipa" fondurilor DHS şi modul în care a gestionat lupta antiimigraţie a administraţiei Trump.
Supranumit „Prințul Întunericului” în anii în care a fost consultant media, Peter Mandelson a fost numit ambasador al Marii Britanii în SUA în februarie.
Cele mai recente destituiri sunt în armată şi au legătură cu operaţiunea din Iran
Curtea Supremă a Israelului a decis miercuri ca fiind „ilegală” decizia guvernului din martie de a-l demite pe șeful securității interne, Ronen Bar, o mișcare care a declanșat proteste de masă în țară.