Elon Musk, decorat de Donald Trump

Elon Musk decorat Trump medalie stiinta
© EPA/Tierney L. Cross   |   Președintele SUA, Donald Trump, ascultă în timp ce Elon Musk le vorbește jurnaliștilor după o întâlnire privind superinteligența cu directori din domeniul tehnologiei, la Casa Albă din Washington D.C., SUA, pe 29 septembrie 2026.

Primul trilionar al lumii, omul de afaceri Elon Musk, se numără printre cei care vor primi, din partea preşedintelui american Donald Trump, "Medalia națională pentru știință", în cadrul unei ceremonii ce va avea loc, astăzi , la Washington, intitulată Summitul unei Noi Ere de Aur. Alături de acesta, vor mai fi premiaţi șeful gigantului de cipuri Nvidia, Jensen Huang, cofondatorul Google, Sergey Brin, și directoare generală a producătorului de semiconductori AMD, Lisa Su. De asemenea, fondatorul şi şeful gigantului tech Dell, Michael Dell, și CEO-ul Microsoft, Satya Nadella, vor fi decorați cu "Medalia națională pentru tehnologie și inovare".

Evenimentul marchează revenirea în graţiile lui Trump a lui Elon Musk, după disputa aprinsă între cei doi, de la începutul verii anului trecut, pe tema orientărilor bugetare ale preşedintelui SUA. Musk a fost unul din cei mai înfocaţi susținători ai lui Donald Trump în timpul campaniei acestuia din 2024, pe care a şi finanțat-o cu generozitate. Ulterior, el a fost numit director al DOGE - Department of Government Efficiency (Departamentul pentru Eficienţă Guvernamentală), cu misiunea clară de a reduce cheltuielile federale. Timp de câteva luni, el a fost omniprezent la Casa Albă, până la conflictul amintit. Treptat, începând cu acest an, deţinătorul Tesla şi Space X s-a apropiat din nou de guvern, iar recent i s-a încredințat o misiune din partea Pentagonului, constând în identificarea tehnologiilor și armamentului de care Statele Unite vor avea nevoie pentru viitoarele lor războaie. Elon Musk a făcut, de asemenea, parte din grupul de mari șefi din domeniul inteligenței artificiale care au semnat, săptămâna trecută, la Casa Albă, un cod de bună conduită.

Timp citire: 1 min