
Doi mercenari sirieni, capturaţi în noiembrie 2020 de forţele armene şi acuzaţi că au luptat de partea Azerbadjanului în conflictul din enclava Nagorno-Karabah, au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă – au anunţat surse judiciare de la Erevan, citate de agenţiile de presă. Potrivit rechizitoriului, cei doi au participat, în cadrul trupelor azere şi în schimbul unei remuneraţii, la războiul despre care armenii spun că a fost declanşat de Baku. Acţiunile lor ar fi fost îndreptate contra civililor care nu luau parte la lupte. Erevanul susţine că, în total, circa 30 de mercenari afliaţi unor grupări teroriste internaţionale au luptat de partea azerilor şi sunt, în prezent, căutaţi de justiţia armeană. Luptele din toamnă dintre cele două republici ex-sovietice din sudul Caucazului s-au soldat cu peste şase mii de morţi şi s-au încheiat cu o înfrângere dureroasă pentru armeni. Doar oficiile de mediator ale președintelui rus, Vladimir Putin, a cărui ţară e protectorul tradiţional al Armeniei, au pus capăt ostilităţilor. Erevanul şi Baku s-au acuzat reciproc de crime de război, iar Ankara, care, la rândul ei, îi protejează pe azeri, a fost acuzată că trimis în ajutorul acestora mercenari pro-turci recrutaţi din Siria. Erevanul controlează, de facto, graţie separatiştilor armeni, o parte din regiunea Nagorno-Karabah, dar a pierdut, în conflictul din 2020, oraşul-simbol Şuşa, precum şi zone azere din jurul Karabahului. Această înfrângere a fost percepută de armeni drept o umilinţă naţională, iar armata a cerut plecarea premierului Nikol Paşinian, în timp ce acesta a afirmat că e victima unei tentative de puci. Şeful guvernului a demisionat, în cele din urmă, dar girează, încă afacerile curente până la alegerile legislative anticipate din iunie.