Deficitul comercial al României, scădere de peste 9%

scadere deficit comercial Romania
© Veridica   |   Platformă industrială din Bucureşti, România, aprilie 2026

Deficitul balanței comerciale în primele trei luni ale anului s-a ridicat la 7,704 miliarde de euro, cu 9,3%, respectiv 792,1 milioane de euro, mai mic decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, potrivit Institutului Național de Statistică. Între 1 ianuarie şi 31 martie 2026, exporturile au însumat 23,812 miliarde de euro, în creştere cu 1,1%, iar importurile 31,517 miliarde de euro, în scădere cu 1,7 procente. În acelaşi timp, valoarea exporturilor intracomunitare de bunuri în primul trimestru din 2026 a fost de 17,377 miliarde de euro, și de 23,643 miliarde de euro la capitolul importuri, reprezentând 73% din total exporturi, respectiv 75% din total importuri. Cele mai comercializate produse au fost cele din categoria maşinilor şi echipamentelor de transport  - 46,8% la export şi 36,6% la import. 

Timp citire: 1 min