Deficitul comercial a depășit 30 de miliarde de euro, în primele 11 luni din 2024

Deficitul comercial a depășit 30 de miliarde de euro, în primele 11 luni din 2024
© EPA-EFE/OLIVIER HOSLET   |   O navă container în drum spre portul de destinație, 10 noiembrie 2024.

Deficitul balanței comerciale în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2024 a fost de 30,054 miliarde de euro, mai mare cu 4,518 miliarde de euro (+17,7%) decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.

Structura comerțului exterior

Conform INS, ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (47% la export și 36,5% la import) și alte produse manufacturate (28,7% la export și 28,9% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada ianuarie - noiembrie 2024 a fost de 62,338 miliarde euro la expedieri și de 83,923 miliarde euro la introduceri, reprezentând 72,4% din total exporturi și 72,2% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în aceeași perioadă a fost de 23,772 miliarde euro la exporturi și de 32,242 miliarde euro la importuri, reprezentând 27,6% din total exporturi și 27,8% din total importuri.

Timp citire: 1 min