
Aeroportul Aalborg din Danemarca a fost închis timp de mai multe ore din cauza dronelor intrate în spațiul său aerian, a anunțat poliția locală joi dimineață, la două zile după ce principalul aeroport din Copenhaga a fost închis din cauza unor aparate de zbor fără pilot intrate pe cerul danez și care au dat peste cap traficul aerian în Europa. Poliția națională daneză a declarat că dronele au urmat un model similar celor care au oprit zborurile pe aeroportul din Copenhaga. Forțele armate ale țării au fost, de asemenea, afectate, deoarece aeroportul din Aalborg este folosit ca bază militară, au adăugat ei. Alte trei aeroporturi mai mici din regiunea sudică, Esbjerg, Sonderborg și Skrydstrup au raportat, de asemenea, activitate cu drone, dar nu au fost închise. Ministrul apărării, a declarat într-o conferință de presă, că, deocamdată, nu există dovezi că Rusia se află în spatele incursiunii cu drone.