Curse întârziate sau anulate, astăzi, pe Aeroportul Otopeni

Romania aeroport otopeni curse anulate intarziate
© Veridica   |   Aeroportul Internațional Otopeni, august 2024

Mai multe zboruri au înregistrat întârzieri semnificative sau au fost anulate în această seară pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din București, potrivit informațiilor afișate pe site-ul aeroportului. Principalele cauze ale întârzierilor sunt condițiile meteo nefavorabile din mai multe țări europene, printre care Franța, Olanda, Italia și Germania.

Cel puțin un zbor a fost anulat, respectiv o cursă către Amsterdam, iar o cursă operată de HiSky către Tel-Aviv, nu a mai decolat conform programului inițial, fiind reprogramată pentru mâine. Un alt caz notabil este cel al cursei către Hurghada, care a înregistrat o întârziere de aproximativ 10 ore, cauzată de o problemă tehnică la aeronavă.

Pasagerii sunt sfătuiți să verifice statusul zborurilor direct cu operatorii aerieni și să urmărească actualizările afișate de aeroport.

Vânt puternic în mai multe regiuni din țară

În țară, condițiile meteo extreme din ultimele ore - Cod portocaliu și Cod galben de intensificări ale vântului, viscol, strat de zăpadă, polei - au afectat parțial instalațiile electrice din 171 de localități,  aproximativ 45.000 de utilizatori fiind afectați. În mai multe regiuni, pompierii au intervenit pentru îndepărtarea mai multor copaci căzuți pe carosabil în urma vântului puternic.

Timp citire: 1 min