Keir Starmer a declarat că va continua să guverneze în ciuda cererilor venite din propriul partid de a demisiona după pierderea suferită în alegerile locale. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei ședințe excepționale a cabinetului din Downing Street pe fondul presiunilor din ce în ce mai mari de a-și depune mandatul. De altfel, a fost înregistrată și o primă demisie în cabinetul său, a ministrului comunităților, Miatta Fahnbulleh. Ea i-a cerut premierului să îii urmeze gestul. Se adaugă și cel puțin 80 de laburiști care vor ca șeful executivului să plătească pentru înfrângerea în alegerile locale care i-a dat câștig de cauză lui Nigel Farage și partdului său reform Uk , chiar și în bastioane laburiste.
Starmer nu renunță la mandatul său de premier
Dar Starmer a spus marți în ședința de cabinet că își asumă acest eșec precum și „responsabilitatea de a realiza schimbarea pe care am promis-o.” Keir Starmer a mai spus că „ultimele 48 de ore au fost destabilizatoare pentru guvern, iar acest lucru are un cost economic real pentru țara noastră și pentru familii. Partidul Laburist are un proces de contestare a unui lider, iar acesta nu a fost declanșat. Țara se așteaptă să continuăm să guvernăm. Asta fac și asta trebuie să facem ca guvern”, a cvconchis șeful executivului britanic.
