Convorbire telefonică Nicușor Dan - Volodimir Zelenski

Convorbire telefonică Nicușor Dan - Volodimir Zelenski
© x.com - Nicușor Dan (@NicusorDanRO)   |   Președintele României Nicușor Dan, în dialog cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, 7 noiembrie 2025

Președintele Nicușor Dan a avut o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, cu care a discutat despre situația actuală de securitate, precum și despre relațiile în plan bilateral.

„Am avut o discuție consistentă cu președintele Zelenski privind situația actuală de securitate și nevoia de a crește eforturile pentru a ajunge la o pace durabilă și justă în Ucraina. Ucraina trebuie să câștige războiul, deoarece luptă pentru securitatea întregii Europe și pentru valorile noastre comune. Pe plan bilateral, am agreat să facem eforturi pentru stabilirea unui parteneriat strategic. Amândoi suntem dedicați să implementăm o agendă pragmatică, de perspectivă și sustenabilă”, a scris președintele român, pe X.

Timp citire: 1 min