Confederațiile sindicale pregătesc ample acțiuni de protest

Romania sindicate proteste greva generala reforma fiscala
© Facebook - Blocul Național Sindical   |   Protest al sindicaliştilor în faţa guvernului din Bucureşti, România, 15 iulie 2025

Confederațiile sindicale reprezentative din România vor pregăti un set de revendicări comune, acțiuni de protest la nivelul prefecturilor, din 20 august, și vor strânge semnături pentru declanșarea grevei generale, s-a stabilit, ieri, la o întâlnire a liderilor sindicali, pentru a evalua impactul setului de măsuri fiscale. Potrivit unei adrese către membrii Consiliului Național al CNSLR-Frăția, la întâlnire au participat, pe lângă lideri ai confederației sindicale amintite, reprezentanți ai CNS Cartel Alfa, CSDR și CSN Meridian.

Pregătiri pentru grevă generală

Aceștia au stabilit, de comun acord: pregătirea unui set de revendicări comune, care să cuprindă toate problemele cu care se confruntă organizațiile sindicale și membrii lor, ce va fi înaintat fiecărei Uniuni Județene, pentru a fi transmis parlamentarilor fiecărui județ.

Astfel, începând cu 20 august, în fiecare miercuri, vor fi organizate acțiuni de protest la nivelul prefecturilor, cu participarea unui număr cât mai mare de sindicaliști, intervalul orar urmând a fi stabilit pe plan local. Totodată, se va demara strângerea de semnături pentru declanșarea grevei generale împotriva politicilor sociale și economice ale Guvernului, pentru protejarea liderului de sindicat, în cazul în care va fi acționat în instanță. De asemenea, se vor lua în considerare acțiunile de protest deja anunțate de către federațiile sindicale din învățământ, în 8 septembrie.

Pe parcursul lunii iulie, confederațiile și federațiile sindicale din administrația centrală și locală, educație, silvicultură, transporturi, agricultură, finanțe etc. au organizat, separat, mai multe acțiuni de protest față de diminuarea salariilor, creșterea taxelor și condițiile de muncă.

Timp citire: 1 min