
Cinci partide parlamentare din Cehia, ale căror scoruri la alegerile legislative de luna trecută le permit formarea unei majorități, s-au pus, luni, de acord asupra principiilor de bază ale unui nou program guvernamental. Viitoarea coaliție, bazata pe două carteluri electorale și care merge de la dreapta eurosceptică civic-democrată la progresiștii ce-și spun pirați, promite diminuarea deficitelor bugetare provocate de politicile populiste ale fostei puteri. Protocoalele de guvernare au fost schițate în ziua în care parlamentul de la Praga și-a ținut ședința inaugurală și după ce, vineri, președintele Milos Zeman a anunțat că e gata să-i încredințeze mandatul de a forma un nou guvern liderului alianței de centru-dreapta Împreună, Petr Fiala, câștigător la limită al alegerilor de pe 8 și 9 octombrie.
Inițial favorabil vechiului său partener, premierul populist în exercițiu Andrej Babis, Zeman a subliniat că acesta a anunțat, deja, că trece în opoziție, iar explicația e simplă: nimeni nu vrea să negocieze cu el. Cu 27,78% din sufragii, prima e coaliția tripartită a lui Fiala, ce ar urma să formeze o majoritate cu blocul bipartit de centru-stânga intitulat al Primarilor, Piraților și Independenților. Cele două coaliții au împreună 108 din cele 200 de mandate de deputați și au anunțat încă din campania electorală că nu vor colabora cu Babis.