Au murit 38 de persoane, iar în regiunea Beijingului a plouat într-o zi cât într-un an. Ploaia torențială căzută în apropierea capitalei chineze a provocat inundații și alunecări de teren. Cel mai mare număr de victime a fost raportat în capitală, unde 30 de persoane au murit, urmată de provincia vecină Hebei, cu opt victime. NBC News scrie că Guvernul central chinez a anunțat marți că a alocat 350 de milioane de yuani (48 de milioane de dolari) în fonduri de ajutor în caz de dezastru pentru zonele afectate de inundații, precum Beijing și Hebei. Cele mai abundente ploi din Beijing au avut loc în districtele muntoase nordice Miyun, unde 28 de persoane au murit, și Yanqing, unde două persoane au murit, au declarat oficialii marți, numind evenimentul meteorologic extrem „rar și extrem de distructiv”. Ploaia i-a determinat pe oficialii din Beijing să emită cel mai înalt nivel de alertă de furtună, pentru prima dată în acest an. Ploaia a avariat peste 30 de secțiuni de drum și a întrerupt curentul în peste 130 de sate, iar aproximativ 80.000 de locuitori din Beijing au fost evacuați în locuri sigure
