PSD și PNL, care au cele mai numeroase grupuri parlamentare în Legislativul de la Bucureşti, şi UDMR au anunţat că vor merge cu o propunere unică de premier la consultările de luni cu preşedintele Klaus Iohannis pentru formarea unui nou guvern. Structura politică a viitorului Executiv a fost finalizată la negocierile de duminică - a declarat liderul PSD, Marcel Ciolacu, care a susţinut din nou că România va avea joi un executiv funcţional. Şeful negociatorilor liberali, ministrul interimar al Apărării, Nicolae Ciucă, a precizat că ministerele Transporturilor şi Finanţelor, precum şi Secretariatul General al Guvernului revin, în principiu, partidului care nu va da premierul. La rândul său, liderul UDMR, Kelemen Hunor, spune că vor apărea doua ministere noi, pentru turism şi antreprenoriat şi, respectiv, pentru familie şi tineret.
Surse politice afirmă că PNL va deţine primul şefia executivului, pentru un an și jumătate, prin Nicolae Ciucă. General în rezervă, Ciucă a mai fost desemnat de către președintele Iohannis să formeze guvernul, dar și-a depus mandatul după ce devenise clar că echipa minoritară PNL-UDMR cu care urma să vină în Parlament nu va primi votul de învestitură. Anterior, guvernul monocolor USR propus de liderul formaţiunii, Dacian Cioloş, a fost respins de senatori și deputați. Dacă va fi învestit, Ciucă va deveni primul militar de carieră care conduce un guvern al României post-comuniste. El i-ar lua locul la şefia Executivului liderului PNL Florin Cîţu, demis, luna trecută, prin moţiune de cenzură iniţiată de PSD.