
Cele mai grave inundaţii înregistrate în Slovenia în peste trei decenii au ucis cel puţin şase persoane au distrus clădiri şi poduri şi au blocat sate cu moloz. Printre cei decedaţi sunt şi doi olandezi desprea care se crede că au fost loviţi de fulger. Pagubele estimate de autorităţi sunt de 500 de milioane de euro. Mii de oameni au fost evacuaţi din localităţile din nord-vestul şi centrul Sloveniei, iar armata, pompierii şi salvatorii încearcă să-i recupereze pe alţii din zonele încă izolate, deşi inundaţiile au început să se retragă de ieri. Autorităţile din staţiunea de schi Kranj au avertizat că deteriorarea conductelor de canalizare riscă să polueze râul Sava care curge şi prin Croaţia, Bosnia şi Serbia. Uniunea Europeană a oferit Sloveniei maşini grele şi unităţi de inginerie. Slovenia a solicitat, de asemenea, elicoptere, soldaţi şi poduri prefabricate de la alianţa militară NATO. Croaţia şi Ungaria au furnizat elicoptere, iar Germania a trimis o echipă de protecţie civilă. Regiunea Balcanilor de Vest a fost lovită mai întâi de o furtună, luna trecută, care a urmat unei perioade extrem de calde şi uscate.