Curtea Constituțională a României a publicat ieri motivarea deciziei din 29 mai prin care a stabilit că este interzis ca declarațiile de avere și interese să mai fie publicate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate sau pe paginile online ale altor instituții publice, iar aceste declarații nu mai trebuie să cuprindă veniturile și bunurile soților și copiilor.
Cum motivează CCR decizia
Publicarea declarațiilor de avere expune persoanele care au această obligație „unei nejustificate atenții publice”, fiindu-le afectată viața privată prin dezvăluirea unor date cu caracter personal, susține Curtea Constituțională. De asemenea, Curtea spune că există riscul folosirii inteligenței artificiale la prelucrarea „în masă” a datelor cu caracter personal, ceea ce face posibilă crearea unor tipare comportamentale personalizate care „desconsideră demnitatea umană”.
Curtea menționează că, în UE, din cele 27 de state membre, doar 10 impun membrilor parlamentelor naționale să își declare averea (Belgia, Bulgaria, Grecia, Franța, Italia, Cipru, Lituania, Polonia, Portugalia și Slovenia), iar dintre acestea doar în șapte state datele sunt făcute publice total sau parțial.
CCR consideră că nu este necesar ca aceste declarații de avere să fie publicate pe site-ul ANI, în condițiile în care această instituție a fost înființată tocmai în vederea asigurării integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirii corupției instituționale. Curtea subliniază că sistemul românesc privind regimul declarațiilor de avere este unul „dintre cele mai intruzive în privința vieții private din spațiul european, oferind cele mai puține garanții de protecție a acesteia”.
Distincție între funcționarii numiți prin concurs și demnitarii aleși prin vot
Curtea a menționat că, în cazul persoanelor alese prin vot, datorită caracterului electiv al funcției deținute sau a naturii deciziei politice de numire, Curtea consideră că este justificat un control al publicului, pe considerentul că persoana respectivă a fost propulsată într-o funcție de demnitate publică prin alegere sau numire politică. În schimb, în ceea ce privește funcțiile obținute prin concurs/examen o astfel de expunere publică nu își găsește justificarea, din moment ce există posibilități legale pentru evaluarea declarației de avere depuse, mai spune documentul CCR.
„Toate considerentele mai sus dezvoltate pledează nu pentru eliminarea obligației persoanelor prevăzute de lege de a da declarații de avere, ci doar pentru ca aceste declarații să nu mai fie publice, urmând ca ele să fie înaintate Agenției Naționale de Integritate, care să le gestioneze potrivit competențelor prevăzute de lege”, este concluzia Curții Constituționale.
Declararea averilor soțului/soției implică răspundere penală pentru informații furnizate de o terță parte
De asemenea, Curtea spune că instituirea obligației de a declara nu doar drepturile și obligațiile proprii, ci și pe cele ale soțului sau soției implică asumarea răspunderii personale a declarantului pentru informații pe care acesta nu le deține. Curtea subliniază că, prin ipoteză, declarația pe propria răspundere nu poate să vizeze decât informații referitoare strict la persoana declarantului, pentru care acesta își poate asuma răspunderea, în mod direct și individual. Declarația pe propria răspundere angajează răspunderea penală a declarantului, motiv pentru care aceasta nu poate fi făcută decât în nume propriu, nimeni neputând fi ținut răspunzător din punct de vedere penal pentru fapta altei persoane.
Judecătorii constituționali mai spun că instituirea obligației de a declara nu doar drepturile și obligațiile proprii, ci și pe cele ale soțului/soției implică asumarea răspunderii personale a declarantului pentru informații pe care acesta nu le deține/nu le cunoaște în mod direct, ci trebuie să le obțină de la o terță persoană, respectiv soț/soție. În privința declarării drepturilor și obligațiilor copiilor aflați în întreținerea declarantului, potrivit Codului civil, se observă că părinții pot cunoaște personal, în mod direct, întinderea acestora cel mult în cazul copiilor minori, întrucât încheie actele juridice în numele acestora, în calitate de reprezentanți legali, până la împlinirea vârstei de 14 ani.
Situația este diferită, spune Curtea, în cazul copiilor deveniți majori aflați în întreținerea părinților, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, aceștia având capacitatea de exercițiu deplină pentru a încheia acte juridice în nume propriu. Este posibil ca, nefiind în egală măsură responsabilizată prin plasarea sub incidența aceleiași răspunderi penale sau contravenționale, după caz, această persoană (soț, soție sau copil major aflat în întreținere), care este terț față de obligația impusă declarantului, să refuze să le furnizeze, din varii motive, sau chiar să ofere informații eronate, astfel că declarantul va fi în imposibilitate de a furniza datele referitoare la patrimoniul acesteia sau va fi pus în situația de a menționa date incorecte, fără să aibă posibilitatea de a le verifica, pentru a evita sancțiunea penală aplicabilă pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații sau sancțiunea contravențională, după caz, notează CCR.
În același timp, Curtea subliniază că legiuitorul trebuie să identifice o soluție legislativă adecvată, care să permită Agenției Naționale pentru Integritate să cunoască informațiile privitoare la averea soțului declarantului și a copiilor majori aflați în întreținerea sa, în vederea realizării scopului legal al acesteia.
