
Cancelarul Olaf Scholz este aşteptat azi la Solingen, locul atacului de vineri de la un festval local, în care trei oameni au fost înjunghiaţi mortal şi opt au fost răniţi. Suspectul care s-a predat poliţiei este un sirian de 26 de ani bănuit de legături cu organizaţia Stat Islamic. Gruparea jihadistă a şi revendicat atacul, ca o răzbunare a musulmanilor din Palestina şi de oriunde. Violenţele au relansat dezbaterea despre politica migraţiei într-o săptămână cu alegeri regionale dificile pentru guvern în două state din estul Germaniei. Partidul de extremă dreapta AfD, bine plasat în sondaje a acuzat haosul creat de primirea prea multor imigranţi şi a cerut "o ofensivă a expulzărilor”. La rândul său, liderul opoziţiei creştin-democrate a cerut autorităţilor să nu mai permită accesul refugiaţilor din Siria şi Afganistan, ca urmare a atacului de la Solingen.