Tribunalul București a decis astăzi că fostul candidat la președinție, Călin Georgescu, va fi cercetat sub control judiciar în dosarul de înșelăciune în care a fost reținut ieri, o decizie similară fiind luată și în cazul lui Ionel Rusen, cercetat în același dosar. Decizia nu este definitivă. Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi, mai ales în contextul informațiilor din dosar, potrivit cărora Georgescu intenționa să ceară azil politic în Italia, țară în care plănuia să cumpere o vilă de peste un milion de euro. Fostul candidat dorea să se stabilească împreună cu familia în regiunea Toscana, pentru a beneficia de legislația italiană, mult mai blândă decât cea românească.
Georgescu, Rusen și un cetățean italian sunt acuzați că, sub pretextul depunerii unei garanții pentru deschiderea unei linii de credit de 6.000.000 de euro, au încasat 1,1 milioane de euro de la un om de afaceri, fără a-i facilita acestuia accesul la finanțarea promisă și fără a-i restitui banii. Potrivit informațiilor din anchetă, 100.000 de euro ar fi urmat să fie folosiți pentru campania electorală a lui Georgescu, în timp ce restul de un milion urma să finanțeze o afacere cu metale prețioase în Dubai.
Călin Georgescu este deja judecat în două dosare separate, unul privind acuzaţia de tentativă de subminare a securităţii naţionale, iar al doilea pentru promovarea ideologiei și liderilor fascişti ai României din anii 1930. El neagă toate acuzaţiile care i se aduc.
