
Ambasadorul bulgar la Skopje, Anghel Anghelov, a afirmat că relaţiile de bună vecinătate dintre Bulgaria şi Macedonia de Nord au avansat extraordinar după semnarea, în 2017, a acordului interstatal de prietenie, colaborare şi bună vecinătate, dar că, după doi ani, acordul a fost înlocuit de neîncredere, atacuri şi acţiuni ostile. "Prin acordul dintre statele noastre s-a creat cadrul pentru ca lucrurile să se schimbe, pentru a porni pe un drum nou, dar, din păcate, noi, cei din Bulgaria, nu am văzut până acum o mare dorinţă de colaborare" - a declarat Anghelov pentru un canal de televiziune din ţara lui. Disputele identitare dintre Sofia şi Skopje blochează de mult timp deschiderea negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană. Săptămâna trecută, ambasadorul Uniunii la Skopje, David Gere, a repetat că acestea vor începe doar atunci când va exista un acord cu Bulgaria, iar ministrul Apărării de la Sofia, Krasimir Karakaceanov, a acuzat Macedonia de Nord că se comportă ca şi cum Bulgaria, şi nu ea însăşi, candidează la admitere. Pentru deschiderea negocierilor e nevoie de unanimitatea celor 27 de ţări membre ale Uniunii. La Sofia, atât Guvernul, cât și opoziția acuză Macedonia de Nord că nu vrea să rezolve diferendele istorice şi prezintă Bulgaria ca pe un duşman în media şi în cărţile de istorie În opinia Sofiei, macedonenii sunt tot bulgari, înstrăinaţi odată cu includerea Macedoniei în cadrul fostei Iugoslavii. Potrivit sondajelor, peste 80% dintre bulgari nu vor ca Sofia să sprijine o aderare a Macedoniei de Nord înainte de a se ajunge la un compromis privind interpretarea istoriei.