
Autoritățile bulgare au decis să relaxeze, de joi, restricțiile antiepidemice, în ciuda înmulțirii cazurilor de contaminare cu COVID-19 și a recordurilor de decese înregistrate în ultima vreme. Restaurantele și-au redeschis terasele, iar publicul poate reintra în cinematografe și teatre, la 30% din capacitate. Relaxarea are loc în preajma alegerilor legislative de duminică și e considerată o nouă încercare a guvernului de a-și spori popularitatea. La jumătatea lui martie, 45% dintre bulgari declarau că vor vota cu siguranţă la alegerile parlamentare programate pe 4 aprilie. Rata de participare poate fi, însă, diminuată de amenințarea pandemiei de coronavirus – relevă rezultatele unui sondaj, citate de agențiile de presă. Cinci formaţiuni politice vor face parte din noua Adunare Naţională a Bulgariei. Partidul de centru-dreapta GERB, al premierului Boiko Borisov, și aliații săi din Uniunea Forţelor Democrate rămân favoriți, cu 28,8% din intențiile de vot. Partidul Socialist, în opoziție, e creditat cu 23,6 procente, noua formațiune "Există un astfel de popor", condusă de cântărețul și moderatorul TV Slavi Trifonov, are 12,7%, iar Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, a minorității turce, 12,1. Bulgaria Democrată e a cincea, cu 5,9. Un partid declarat antimafia și unul naționalist gravitează în jurul pragului electoral de 4 procente. Analiștii politici prognozează formarea, după alegeri, a unui guvern de coaliție, care să gestioneze efectele pandemiei de COVID-19 în cea mai pauperă țară din Uniunea Europeană.