Secretarul american al transporturilor a anunțat că din cauza așa numitului shutdown numărul curselor aeriene va fi redus treptat la minimum. Blocajul, care durează deja de peste o lună, a făcut ca 13.000 de controlori de trafic şi 50.000 de agenţi de securitate să lucreze fără a fi plătiți. În ultima perioadă, însă, un număr important al acestor lucrători nu au mai venit la serviciu în condițiile în care au fost notificați că nu își vor primi salariile nici pentru perioada următoare. Agenția Federala pentru aviație a cerut încă de vineri companiilor să își reducă numărul de zboruri, ceea ce a dus la anularea a peste o mie de zboruri pe zi, adică 4 la sută din traficul aerian american. Potrivit NBC News, numai duminică peste 4000 de curse internaționale au înregistrat întârzieri apreciabile și 1500 au fost anulate așa că pe mai toate aeroporturile americane e haos.
