Avioanele rusești au intrat n spațiul aerian al Lituaniei

SU-30 la salonul internațional aviatic MAKS 2019 1.9.2019
© EPA/SERGEI ILNITSKY   |   SU-30 la salonul internațional aviatic MAKS 2019 1.9.2019

Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a declarat că avioanele militare rusești au încălcat spațiul aerian al Lituaniei joi seară. Ministerul de Externe al Lituaniei va convoca reprezentanți ai Ambasadei Rusiei pentru a protesta față de încălcare, a anunțat Nauseda într-o postare pe platforma de socializare X. Incidentul a avut loc pe fondul creșterii tensiunilor din regiune. Țările baltice sunt din ce în ce mai îngrijorate de agresiunea Rusiei vecine asupra Ucrainei. Reuters , care citează armata lituaniană, scrie că avionul de luptă și cel de alimentare au intrat în spațiul aerian Lituanian preț de 18 secunde.

Aparatele de zbor erau în misiune de realimentare

Cele două aeronave, un avion de vânătoare Su-30 și un avion cisternă Il-78, se aflau probabil într-o misiune de antrenament de realimentare când au zburat la 700 de metri în Lituania din regiunea Kaliningrad, în jurul orei 15:00 GMT, a declarat armata. „Acest incident demonstrează încă o dată că Rusia se comportă ca un stat terorist, ignorând dreptul internațional și securitatea țărilor vecine”, a declarat prim-ministrul lituanian Inga Ruginiene pe Facebook.

Timp citire: 1 min