
Dispozitive incendiare au explodat, miercuri, în clădirea ziarului Real News și postului de radio Real FM din suburbiile de nord ale capitalei elene, Atena. Explozia a provocat un incendiu, care a fost stins, după două ore, de pompieri, iar persoanele cu probleme respiratorii au fost transportate la spital - se arată într-un comunicat al grupului media, citat de agenţiile internaţionale de ştiri. Toți angajații au fost evacuați din clădire. Atacul nu a fost revendicat. Real News și Real FM au o linie editorială de centru-stânga, favorabilă opoziției, dar difuzează şi voci pro-guvernamentale. Premierul conservator grec, Kyriakos Mitsotakis, a vorbit cu proprietarul și l-a asigurat că „statul va face tot posibilul pentru a-i aduce pe vinovați în fața justiției”. „Orice încercare de a viza jurnaliştii trebuie condamnată” - a adăugat el, potrivit biroului său de presă. Grecia a pierdut 38 de locuri în cel mai recent clasament internațional al libertății presei, publicat de celebra organizaţie non-guvernamentală Reporteri fără Frontiere (RSF), şi, pe locul 108, e ultima dintre ţările membre ale Uniunii Europene. În aprilie 2021, jurnalistul de investigație Giorgos Karaivaz a fost ucis în plină zi, în fața casei sale. De atunci, ancheta nu a mai avansat - notează RSF.