Astăzi începe Olimpiada de Iarnă 2026

Romania JO 2026 Milano Cortina
© EPA/Alex PLAVEVSKI   |   Un membru al securității schiază pe una dintre locațiile probelor de snowboard și freestyle de la Jocurile Olimpice de iarnă Milano Cortina 2026, desfășurate la Livigno, Italia, pe 5 februarie 2026.

Jocurile Olimpice de iarnă se întorc în Europa și debutează astăzi, la Milano-Cortina, în nordul Italiei. Ceremonia de deschidere, care cuprinde defilarea delegațiilor și aprinderea flăcării olimpice, este programată pe stadionul San Siro din Milano, de la ora 21:00 (ora României). Ștafeta torței olimpice se va încheia după un traseu de 12.000 de kilometri prin toate cele 110 provincii italiene, fiind purtată de 10.001 persoane. Ieri seară, torța a ajuns la Milano, unde a fost purtată şi de antrenorul echipei Inter Milano, românul Cristian Chivu.

Peste 1.100 de medalii pentru peste 110 de probe

Până pe 22 februarie, aproximativ 2.900 de sportivi din peste 90 de comitete olimpice naționale vor participa la 116 probe desfășurate pe gheață și zăpadă, în cadrul a opt sporturi și 16 discipline. Medaliile ediției Milano-Cortina 2026 sunt realizate de Monetăria Statului italian, partener oficial al Jocurilor Olimpice și Paralimpice. Designul include două fețe împletite, simbolizând parcursul sportivilor și al susținătorilor lor. Discurile sunt produse din materiale reciclate și respectă standarde înalte de calitate. În total, vor fi fabricate 1.146 de medalii pentru cele 195 de probe olimpice: câte 245 pentru fiecare dintre pozițiile I (aur), II (argint) și III (bronz). Pentru competițiile paralimpice vor fi realizate câte 137 de medalii pentru fiecare dintre cele trei trepte ale podiumului.

Mascotele oficiale sunt Tina (olimpică) și Milo (paralimpică), denumiri inspirate din Cortina și Milano. Ele sunt însoțite de șase fulgi de zăpadă, numiți „Flo”, care reprezintă spiritul olimpic. Ediția din acest an va acoperi cea mai vastă arie geografică din istoria competiției, după debutul olimpic de iarnă al delegaţiilor din Benin, Guineea-Bissau și Emiratele Arabe Unite. De asemenea, pe 29 ianuarie, Comitetul Internațional Olimpic a aprobat participarea a 13 sportivi din Rusia și 7 din Belarus, care vor concura ca sportivi individuali neutri, fără drapel și fără intonarea imnurilor naționale.

Italia a mai organizat de două ori Jocurile Olimpice de iarnă: la Cortina d’Ampezzo (1956) și la Torino (2006). Deși Jocurile se deschid oficial astăzi, o serie de competiții - curling şi hochei pe gheaţă feminin - au început din 4 februarie. Primele medalii olimpice vor fi acordate sâmbătă 7 februarie.

România la JO de iarnă

România participă pentru a 14-a oară la Jocurile Olimpice de iarnă cu 29 de sportivi, care vor concura la nouă discipline. Cei șapte purtători de drapel sunt: Julia Sauter (patinaj artistic) – Milano; Kata Mandel (snowboard) și Alexandru Ștefănescu (schi alpin) – Livigno; Daniela Toth (sărituri cu schiurile) și Paul Pepene (schi fond) – Predazzo; Raluca Strămăturaru (sanie) și Mihai Tentea (bob) – Cortina d’Ampezzo. În istoria participărilor sale la Jocurile Olimpice de iarnă, România a obținut o singură medalie: bronzul cucerit la Grenoble, în 1968, de echipajul de bob două persoane format din Ion Panțuru și Nicolae Neagoe.

La ceremonia de deschidere va participa şi vicepreședinta Executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, care are în atribuţii şi coordonarea sportului european. De asemenea, portofoliul ei include gestionarea directă a Erasmus+, programul UE pentru educație, formare, tineret și sport, care oferă oportunități de învățare, mobilitate și cooperare internațională.

Timp citire: 2 min