
Parchetul responsabil cu dosarele de terorism din landul german Bavaria (sud) a anunțat, vineri, că investighează mai multe incendii care au afectat o linie de cale ferată și o instalație geotermală. Anchetatorii evaluează prejudiciul la circa 2,5 milioane de euro și suspectează „motivații politice”. „Pe baza informațiilor actuale, se poate presupune că a fost un atac țintit” - a afirmat procuratura, într-un comunicat citat de agențiile internaționale de presă. Evenimentele s-au produs luni dimineață, când mai multe explozii însoțite de incendii au avut loc pe amplasamentul unei instalații geotermale în construcție, în orașul Polling, la est de Munchen. Șase utilaje de construcții și forestiere au fost complet distruse, alte cinci avariate. Cablurile liniei de cale ferată din zonă au fost incendiate, paralizând traficul toată dimineața. Germania a suferit mai multe acte de presupus sabotaj feroviar în ultimele luni. La începutul lunii septembrie, poliția a anunțat deschiderea unei anchete după incendii pe calea ferată din nordul țării, unde traficul a fost grav perturbat. O scrisoare anonimă publicată pe site-ul de extremă stânga Indymedia a revendicat responsabilitatea pentru acțiune, spunând că „sabotajul” a fost efectuat pentru a protesta împotriva „exploatării și extragerii neocoloniale de materii prime, (procese) care distrug planeta”.