Ambasade occidentale denunță campania de intimidare declanșată de media sârbe şi de partidul de guvernământ împotriva unor ONG-uri şi jurnalişti

Ambasade occidentale denunță campania de intimidare declanșată de media sârbe şi de partidul de guvernământ împotriva unor ONG-uri şi jurnalişti

Ambasade occidentale la Belgrad şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la ceea ce au numit campania de intimidare declanșată de media sârbe pro-guvernamentale şi de deputaţi ai partidului de guvernământ împotriva unor ONG-uri şi jurnalişti.
În ultimele săptămâni, jurnalişti ai reţelei de investigaţii KRIK au fost acuzaţi de tabloide şi posturi de televiziune apropiate guvernului că au legături cu o grupare criminală, ai cărei membri au fost arestaţi recent.
În paralel, membri din conducerea Partidului Progresist Sârb (SNS), al preşedintelui Aleksandar Vucic, au acuzat mai multe ONG-uri că sunt 'întreprinderi criminale' și au dezvăluit detalii personale despre responsabilii lor.
Jurnaliştii 'au fost atacaţi personal, până la punctul în care siguranţa lor este compromisă' - susține, pe Twitter, ambasada Franţei în Serbia.
'Media şi societatea civilă îşi pot face munca numai dacă sunt respectate şi li se permite să funcţioneze liber, fără ameninţări sau intimidări' - a afirmat și ambasada belgiană, punct de vedere împărtășit și de reprezentanţele diplomatice ale Statelor Unite şi Olandei.
Asociaţii civice locale şi internaţionale avertizează, frecvent, asupra deteriorării libertății de exprimare în Serbia, nucleu al fostei Iugoslavii, aliat fidel al Rusiei, dar şi candidată la admiterea în Uniunea Europeană.


Timp citire: 1 min