Alte două amenințări cu bombă la aeronave aterizate pe Aeroportul Otopeni

Romania aeroport otopeni Bucuresti SRI amenintare bomba
© Veridica   |   Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni, România, august 2024

Serviciul Român de Informații a anunțat că ieri seară au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București. Potrivit reprezentanților SRI, piloții au cerut un control pirotehnic, după ce s-au consultat cu reprezentanții companiei aeriene. În acest caz s-au aplicat procedurile de securitate care au fost avute în vedere și pentru zborul Wizz Air de la Milano, când a fost constituită o celulă de criză după ce a fost primit un mesaj privind o amenințare cu bombă, neconfirmată în urma verificărilor efectuate de pirotehniști. În ceea ce privește a doua alertă de aseară, SRI menționează că aceasta a fost „nespecifică, fără măsuri”.

Ieri, zborurile din întreaga Europă au fost afectate de amenințări cu bombă pentru a doua oară în această săptămână. Au fost raportate peste 10 curse aeriene vizate, unele dintre acestea fiind redirecționate pe alte aeroporturi decât cele de destinație.

Timp citire: 1 min