Avionul Air Force One al preşedintelui american Donald Trump a întâmpinat o "problemă electrică minoră" în timp ce îşi începea călătoria spre Forumul Economic Mondial de la Davos şi a revenit la baza Andrews din Washington. Potrivit informaţiilor transmise de Casa Albă, delgaţia americană va fi împărţită în două, iar pasagerii redistribuiţi în două avioane mai mici.
Liderul american va participa la reuniunea din Elveţia pentru prima dată în șase ani, după zile întregi în care a amenințat mai mulţi aliați tradiţionali ai SUA din cauza Groenlandei. Anterior plecării, el a declarat că nu este sigur la ce să se aștepte de la această călătorie, dar s-a arătat încrezător. „Așadar, merg la Davos. Cred că va fi o călătorie foarte reușită. Va fi o călătorie interesantă, nu am nicio idee ce se va întâmpla”, a spus Trump, dând însă americanilor asigurări că „sunteți bine reprezentați.” Într-o conferinţă de presă susţinută aseară, Trump a anunţat că are programate mai multe întâlniri privind Groenlanda şi nu s-a arătat îngrijorat de faptul că națiunile europene ar putea renunța la angajamentele de a investi în Statele Unite, dacă va lua măsuri pentru a achiziționa insula arctică.
Mai mult, într-o postare pe reţeaua sa de socializare, Trump a susținut că "nicio persoană sau președinte nu a făcut mai mult pentru NATO" decât el. "Dacă nu aș fi apărut eu, nu ar exista NATO acum!!! Ar fi ajuns în grămada de cenușă a istoriei. Trist, dar ADEVĂRAT!!!", a continuat vorbind despre sine la persoana a treia Trump, într-un moment în care relaţiile translatlantice sunt mai tensionate ca niciodată.
