Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, anunță că a primit o scrisoare de la etnici bulgari din Macedonia de Nord, în care aceştia acuză discriminarea lor continuă

radev

Preşedintele bulgar, Rumen Radev, a solicitat o reacţie adecvată din partea instituţiilor responsabile din Bulgaria şi din Macedonia de Nord la semnalele compatrioţilor săi din ţara vecină cu privire la problemele grave cu care se confruntă. Poziţia sa este motivată de o scrisoare primită la instituţia prezidenţială de la etnici bulgari din statul vecin, în care aceştia acuză discriminarea lor continuă. Radev spune că drepturile omului şi protecţia împotriva discriminării se află la baza democraţiei și  sunt o parte fundamentală a criteriilor pentru aderarea la Uniunea Europeană. Potrivit media de la Sofia, preluată de agențiile de presă, peste o sută de mii de cetăţeni macedoneni au și cetăţenie bulgară, dobândită pe baza liberei exprimări a voinţei şi a certificării originii lor etnice. Alte mii sunt în proces de revizuire a cererilor de cetăţenie bulgară. Luna aceasta, premierul Macedoniei de Nord, Zoran Zaev, a afirmat că „poziţia neprincipială” a Bulgariei a împiedicat desfăşurarea primei conferinţe interguvernamentale cu Uniunea, care trebuia să marcheze începutul negocierilor de aderare. "Ţările prietene nu trebuie să se blocheze reciproc, ci, dimpotrivă, trebuie să se ajute reciproc. Bulgaria trebuie să înţeleagă că avem dreptul suveran de a ne defini şi de a ne simţi ca macedoneni care vorbesc limba macedoneană. Cred că poziţia lor actuală este anacronică şi contrară dreptului internaţional". Disputele identitare dintre Sofia și Skopje blochează deschiderea negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană, pentru care e nevoie de unanimitatea celor 27 de ţări membre. La Sofia, atât Guvernul, cât și opoziția acuză Macedonia de Nord că nu vrea să rezolve diferendele istorice şi prezintă Bulgaria ca pe un duşman în media şi în cărţile de istorie. În opinia Sofiei, macedonenii sunt tot bulgari, înstrăinaţi odată cu includerea Macedoniei în cadrul fostei Iugoslavii. Potrivit sondajelor, peste 80% dintre bulgari nu vor ca Sofia să sprijine o aderare a Macedoniei de Nord înainte de a se ajunge la un compromis privind interpretarea istoriei.

Carte recomandata
Alte știri
Autoritățile elene au anunțat că o a treia doză de vaccin anti-COVID-19 va fi administrată persoanelor din grupuri vulnerabile

Autoritățile elene au anunțat că o a treia doză de vaccin anti-COVID-19 va fi administrată persoanelor din grupuri vulnerabile

Poliția utilizează frecvent gaze lacrimogene și tunuri de apă pentru a dispersa manifestații organizate la Atena împotriva vaccinării anti-COVID-19, la care participă inclusiv personal medical sau din centrele de îngrijire, pentru care imunizarea e obligatorie.

Polonia a prelungit cu două luni starea de urgență la frontiera cu Belarus, pentru a stăvili fluxul de migrație ilegală

Polonia a prelungit cu două luni starea de urgență la frontiera cu Belarus, pentru a stăvili fluxul de migrație ilegală

Potrivit ministrului de Interne, Mariusz Kaminski, de la începutul anului 11.500 de persoane "au încercat să ia cu asalt" granița, circa o zecime dintre acestea fiind arestate în interiorul țării.

Opozantul rus încarcerat Aleksei Navalnîi a anunţat, marţi, că e vizat de trei noi anchete criminale

Opozantul rus încarcerat Aleksei Navalnîi a anunţat, marţi, că e vizat de trei noi anchete criminale

Apropiaţi ai lui Navalnîi dezvăluiseră, anterior, că anchetatorii au convocat numeroşi colaboratori şi foşti angajaţi ai fundaţiei acestuia, de la care speră să obţină informaţii pe baza cărora cel mai popular adversar al Kremlinului să mai primească o condamnare de până la 10 ani de detenţie.

22 Feb 2021

Timp de citire: 1 min
Rusia a anunțat că suspendă activitatea reprezentanței sale pe lîngă NATO și că închide misiunea aliată la Moscova
Rusia a anunțat că suspendă activitatea reprezentanței sale pe lîngă NATO și că închide misiunea aliată la Moscova

Luna aceasta, NATO a decis să retragă acreditările a opt membri ai misiunii ruse pe lângă cartierul său general de la Bruxelles, despre care media occidentale scriu că ar fi implicați în activități de spionaj și crime.

18 Oct 2021
A murit generalul american Colin Powell, primul secretar de stat de culoare din istoria Statelor Unite
A murit generalul american Colin Powell, primul secretar de stat de culoare din istoria Statelor Unite

A condus diplomația de la Washington din 2001 până în 2005 și, în cursul mandatului său, a avut loc cea mai mare extindere spre est a NATO, care a inclus România și alte șase state ex-comuniste.

18 Oct 2021
Igor Dodon renunță la șefia partidului și la mandatul de deputat
Igor Dodon renunță la șefia partidului și la mandatul de deputat

În ultimul an, PSRM și Igor Dodon au suferit două înfrângeri electorale, în alegerile prezidențiale și parlamentare din Republica Moldova.

18 Oct 2021
Medici și asistenți medicali din Republica Moldova sunt, de luni, în România, pentru a ajuta personalul medical de la spitalul modular de lângă Iași
Medici și asistenți medicali din Republica Moldova sunt, de luni, în România, pentru a ajuta personalul medical de la spitalul modular de lângă Iași

România a fost principalul donator de vaccinuri anti-COVID-19 pentru cetățenii Republicii Moldova.

18 Oct 2021