Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Parlamentul bicameral de la București acordă, joi, votul de învestitură guvernului PSD-PNL-UDMR

Parlamentul bicameral de la București acordă, joi, votul de învestitură guvernului PSD-PNL-UDMR
©  |  

Parlamentul bicameral de la București acordă, joi, votul de învestitură guvernului PSD-PNL-UDMR, condus de liberalul Nicolae Ciucă. Susținută și de grupul parlamentar al minorităților naționale, altele decât cea maghiară, noua coaliție poate conta pe zeci de voturi în plus față de cele 234, adică jumătate plus unu din totalul senatorilor și deputaților, necesare pentru ca guvernul să treacă. În ajun, toți ministeriabilii din echipa Ciucă au primit avize favorabile din partea  comisiilor parlamentare de specialitate.

Premierul Nicolae Ciucă e primul militar de carieră care conduce un guvern al României post-comuniste. El s-a înscris în PNL acum un an şi a câştigat un mandat de senator la alegerile din decembrie 2020. A ocupat portofoliul Apărării timp de doi ani. Anterior, vreme de patru ani, a condus Statul Major al Armatei Române, după ce participase la misiuni internaţionale în Bosnia, Irak şi Afganistan.

Desemnarea sa survine după ce un sondajele de opinie confirmă că Armata şi Biserica sunt pe primele locuri într-un top al încrederii românilor. Potrivit studiului, realizat de Laboratorul pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică, 87% dintre români spun că au încredere în Armată, 70% - în Biserică, 67% - în Serviciul Român de Informaţii şi în Academia Română. Principalele ameninţări la adresa României sunt considerate de peste 40% dintre respondenţi corupţia şi incompetenţa clasei politice.

La UDMR, toți miniștrii propuși au făcut parte și din cabinetul demis, luna trecută, prin moțiune de cenzură. Liderul Uniunii, Kelemen Hunor, rămâne vicepremier, iar Cseke Attila păstrează portofoliul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Tanczos Barna pe cel al Mediului, Apelor şi Pădurilor și Eduard Novak Sportul.

Rămân titulari și unii miniștri liberali: Lucian Bode la Interne, Virgil Popescu la Energie, Sorin Cîmpeanu la Educație. Cătălin Predoiu revine la ministerul Justiției, Florin Roman preia ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, iar interimarul de la Finanțe, Dan Vâlceanu, trece la  Investiţii şi Proiecte Europene. Nou e ministrul liberal de la IMM-uri şi Turism, Daniel Cadariu.  Susținut de PNL fără să fie membru de partid, diplomatul de carieră Bogdan Aurescu rămâne ministru de Externe.

Revin în guvern și membrii PSD. Fostul prim-ministru din prima jumătate a anului 2017, Sorin Grindeanu - demis, atunci, printr-o moțiune de cenzură inițiată, la ordinul liderului Liviu Dragnea, de propriul partid - va fi vicepremier și ministru al Transporturilor. Marius Budăi se întoarce la ministerul Muncii, iar Lucian Romașcanu la cel al Culturii. La Apărare, în locul prim-ministrului desemnat Ciucă, vine Vasile Dîncu, fost vicepremier în guvernul așa-numit tehnocrat din 2016, condus de actualul lider USR, Dacian Cioloș. Sănătatea o preia deputatul Alexandru Rafila, expert al Organizației Mondiale a Sănătății, devenit, prin supraexpunere la televizor, una dintre vedetele media din corpul medical după declanșarea pandemiei de COVID-19. Fosta primăriță a Bucureștiului, Gabriela Firea, învinsă, anul trecut, la alegerile locale, dar aleasă în Senat la parlamentare, preia portofoliul nou înființat al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse. Tot de la PSD sunt ministrul Finanţelor - Adrian Câciu, ministrul Economiei - Florin Spătaru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Adrian Chesnoiu.

Nicolae Ciucă afirmă că programul de guvernare e construit în jurul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, acceptat de Bruxelles. Șapte procente din Produsul Intern Brut sunt destinate investițiilor. În materie de protecție socială, e prevăzută majorarea pensiilor cu circa 10% și a indemnizaţiei minime de la 800 la 1000 de lei. Alocaţia pentru copiii de până la doi ani va fi de 600 de lei, iar salariul minim brut pe economie de 2550 de lei.


Alte știri
Parlamentul Republicii Moldova a aprobat solicitarea Guvernului privind instituirea stării de urgență în sectorul energetic

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat solicitarea Guvernului privind instituirea stării de urgență în sectorul energetic

Premierul Natalia Gavriliță le-a explicat deputaților că încă nu s-a ajuns la o înțelegere cu gigantul energetic rusesc Gazprom privind livrarea de gaze naturale și nici nu există certitudinea că o astfel de înțelegere va fi încheiată.

Canada a anunţat că anulează o livrare de armament către Turcia, după ce Ankara le-a oferit tehnologie canadiană trupelor azere

Canada a anunţat că anulează o livrare de armament către Turcia, după ce Ankara le-a oferit tehnologie canadiană trupelor azere

În toamna anului trecut, Azerbaidjanul a repurtat o victorie categorică asupra Armeniei, în noul lor război pentru Nagorno Karabah.

Tensiunile din Egee: discuțiile greco-turce se reiau după o întrerupere de 5 ani

Tensiunile din Egee: discuțiile greco-turce se reiau după o întrerupere de 5 ani

Disputele dintre cele două ţări, formal aliate în NATO, aproape că au escaladat militar anul trecut

25 Nov 2021

Timp de citire: 3 min
Incertitudinea domnește la Bălți, cel mai mare oraș din nordul Republicii Moldova, unde, pe 5 decembrie, era programat turul decisiv de scrutin pentru alegerea unui nou primar
Incertitudinea domnește la Bălți, cel mai mare oraș din nordul Republicii Moldova, unde, pe 5 decembrie, era programat turul decisiv de scrutin pentru alegerea unui nou primar

În ajun, justiția a admis solicitarea Comisiei Electorale Centrale privind excluderea din cursă a candidatei partidului populist pro-rus Șor Marina Tauber, care câștigase primul tur.

05 Dec 2021
Preşedinții american, Joe Biden, şi rus, Vladimir Putin, vor discuta, marți, în sistem videoconferință, pe fondul tensiunilor în creștere la granițele Ucrainei
Preşedinții american, Joe Biden, şi rus, Vladimir Putin, vor discuta, marți, în sistem videoconferință, pe fondul tensiunilor în creștere la granițele Ucrainei

La Moscova, liderii celor două așa-zise republici pro-ruse din estul Ucrainei, numit, generic, Donbas, Leonid Pasecinik şi Denis Puşilin, au devenit membri ai partidului prezidențial Rusia Unită.

05 Dec 2021
EJEDNEVNÎI JURNAL: Putin vs Morgenstern, în lupta pentru tineret
EJEDNEVNÎI JURNAL: Putin vs Morgenstern, în lupta pentru tineret

Ejednevnîi Jurnal se întreabă cum relaționează cultura hip-hop și procesele sociale din Rusia putinistă. Ar putea rapul să aibă același rol în prăbușirea putinismului, pe care l-a avut rockul rusesc la destrămarea URSS. Putin și Morgenstern sunt oponenți sau potențiali aliați?

04 Dec 2021
Un angajat al ambasadei britanice la Berlin, arestat în Germania pentru spionaj în favoarea Rusiei, riscă expulzarea
Un angajat al ambasadei britanice la Berlin, arestat în Germania pentru spionaj în favoarea Rusiei, riscă expulzarea

Comentatorii remarcă faptul că un astfel de caz de spionaj civil survine după multă vreme în care protagoniștii dosarelor de trădare pentru ruși în țările din lumea liberă au fost mai curând militari.

04 Dec 2021