Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

GRANI.RU: Rolul trollului

GRANI.RU: Rolul trollului
©EPA-EFE/YURI KOCHETKOV  |   Președintele rus Vladimir Putin răspunde la o întrebare în timpul conferinței sale de presă anuale cu presa federală, regională și străină, la Moscow Manege din Moscova, Rusia, 23 decembrie 2021.

Vitaly Portnikov scrie pe grani.ruv despre radicalizarea politicilor externe și interne ale regimului Putin și despre posibilele intenții ale liderului de la Kremlin.

Încă în 2014, imediat după ocuparea Crimeii și invazia trupelor ruse în Ucraina, scriam că regimul lui Putin s-a transformat dintr-o putere care strivește fără cruțare disidența și concurența internă pentru a-și menține administrația criminalo-cekistă, într-un regim agresiv pe plan extern, care încearcă să-i redea Rusiei caracteristicile staliniste de „cetate asediată” – deși nimeni nu amenință Rusia, dimpotrivă, Rusia îi amenință pe ceilalți și nu le permite să trăiască în pace nici oamenilor în particular, nici unor state întregi.

Pentru această transformare au existat motive obiective și subiective. Obiective – pentru că, spre 2014, regimul lui Putin practic s-a epuizat și din punctul de vedere al eficienței sale, și din cel al atractivității, însuși conducătorul, practic, și-a pierdut popularitatea și a încercat să o restabilească pe seama anexării Crimeii și pe sângele ucrainenilor uciși în Donbas. Subiective – pentru că, în 2014, Putin a trecut din viața reală în cea a empireului propriei măreții, s-a văzut faraonul care reface imperiul dispărut. Ne-am convins o dată în plus că puterea absolută, care durează mulți ani, este capabilă să transforme un„ șoricel de birou” într-un monstru clasic din poveștile lui Hoffmann. 

Din acest punct, trendul a fost doar descendent, ilustrat de evenimentele anului ce s-a scurs. Acesta este momentul în care a fost lăsat la o parte bunul simț – definitiv și irevocabil. Kremlinul nu mai vorbește despre „apărarea populației rusofone”, despre „Crimea sacră”, despre lupta poporului rus pentru pace. Rusia, direct și sincer, amenință cu război lumea întreagă, dacă aceasta nu-i de acord cu cerințele sale ridicole, dacă nu-i recunoaște dreptul să dispună de statele vecine, dacă nu crede că schizofrenia unui grup de funcționari smintiți de la Moscova are dreptul să altereze valorile care au ferit omenirea de nenorociri după coșmarul celui de-Al Doilea Război Mondial. La sacramentala întrebare dacă „rușii vor război?”, 2021 a răspuns clar: Și încă cum! Vor doar război, doar la război se gândesc, doar războiul este considerat singurul instrument politic rezonabil.

Dintr-o parte, aceasta arată, desigur, odios: un regim în zvârcoliri epileptice, isteric, schimonosit, care o face pe nerodul la ușa bisericii, cu spume la gură – și totodată pretinzând ca cei din jur să-l țină strâns, deoarece, dacă va fi lăsat, neapărat se va răni pe sine și pe alții. Și cei din jur, care încearcă să-l stăpânească, în timp ce nebunul urlă „Scot șișu! Uite că-l scot! Vă rezolv pe toți!”. Și nimeni nu poate înțelege ce dorește de fapt acest nerod în constum scump, vorbește serios sau doar se preface, încearcând să câștige respect și atenție, mai mult, pretinzând să i se dea și ceea ce nu-i aparține, dar își dorește atât de mult. Extrem de mult.

Astfel, în pragul anului 2022, omenirea, noi toți împreună, ne-am pomenit într-o situație de incertitudine totală. Ce încearcă să obțină, de fapt, Vladimir Putin? De ce, pe parcursul întregului an 2021, s-a jucat de-a soldățeii la frontiera ucraineană – ba trimitea militari, ba îi retrăgea, ba încerca să atragă atenția președintelui american, ba pierdea interesul pentru dialog? De ce regimul a strâns de tot șurubul pe plan intern, l-a otrăvit pe Navalnîi și apoi l-a întemnițat, a organizat rușinoasa farsă cu „agenții străini”, a distrus „Memorialul”? Pentru că se pregătește de război și își creează condiții, sau, pur și simplu, nu se sinchisește de nimic și reface URSS în forță  – deocamdată pe teritoriul Federației Ruse și al Belarusului lui Lukașenko. 

Și în sfârșit, cea mai importantă întrebare a anului 2022: va fi război? Putin amintește de trollul din povestea lui Andersen „Crăiasa Zăpezii”, un troll înfiorător, care a spart „oglinda lumii” și acum adună cioburile ei într-un război. Cioburile în sine sunt înfricoșătoare, iar dacă privești în ele apar: conflictul care continuă în Donbas, reprimările din Crimeea, represiunile din Belarus, „epurarea” rămășițelor opoziției în Rusia, războiul migraționist al lui Putin și Lukașenko împotriva Poloniei și Lituaniei, iar peste toate acestea – amenințările și ultimatumurile ridicole ale lui Putin. Amenințări într-o epocă a pandemiei – e greu să-ți imaginezi o nebunie mai mare! […]

Citește articolul integral pe grani.ru.


Alte știri
Peste 30 de ziare occidentale de prim rang au fost terenul unei vaste operaţiuni de manipulare întreprinse de aşa-numiţii troli ruşi

Peste 30 de ziare occidentale de prim rang au fost terenul unei vaste operaţiuni de manipulare întreprinse de aşa-numiţii troli ruşi

Aproape 250 de articole privind interesele geopolitice ale Rusiei, publicate doar între februarie şi jumătatea lui aprilie, au fost însoţite de valuri de comentarii provocatoare, pro-ruseşti şi anti-occidentale, scrise de troli care-şi schimbă facil şi frecvent identitatea.

Proteste violente au încercat să împiedice întronizarea, într-o mănăstire disputată din capitala istorică a Muntenegrului, Cetinje, a noului episcop local al bisericii ortodoxe sârbe

Proteste violente au încercat să împiedice întronizarea, într-o mănăstire disputată din capitala istorică a Muntenegrului, Cetinje, a noului episcop local al bisericii ortodoxe sârbe

Circa o treime dintre muntenegreni se identifică drept sârbi, iar Srpska Pravoslavna Crkva e dominantă din punct de vedere confesional și influențează deciziile guvernului de la Podgorica.

Criza gazelor: Gazprom ameninţă că va sista livrările către Republica Moldova

Criza gazelor: Gazprom ameninţă că va sista livrările către Republica Moldova

Notificarea vine la scurt timp după ce ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a fost la Moscova, unde s-a întâlnit cu omologul său rus, Serghei Lavrov.

03 Jan 2022

Timp de citire: 3 min
România: aproape 20 de mii de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2
România: aproape 20 de mii de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2

Sunt cu peste 7.600 mai multe decât luni și este un nou record al numărului de infectări consemnate într-o singură zi de la începutul pandemiei.

25 Jan 2022
Gimnastul ungur Szilveszter Csollany, fost campion olimpic, a murit, la 51 de ani, din cauza COVID-19
Gimnastul ungur Szilveszter Csollany, fost campion olimpic, a murit, la 51 de ani, din cauza COVID-19

El nu voia să se vaccineze și publica, pe contul său de Facebook, mesaje anti-vacciniste.

25 Jan 2022
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Turcia pentru încarcerarea, timp de un an, a fostului corespondent al cotidianului german Die Welt, jurnalistul germano-turc Deniz Yücel
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Turcia pentru încarcerarea, timp de un an, a fostului corespondent al cotidianului german Die Welt, jurnalistul germano-turc Deniz Yücel

Turcia figurează pe locul 153 în lume în clasamentul privind libertatea presei întocmit de celebra organizație non-guvernamentală Reporteri fără frontiere.

25 Jan 2022
Criza din Ucraina: Kremlinul spune că urmărește cu mare îngrijorare acțiunile Statelor Unite
Criza din Ucraina: Kremlinul spune că urmărește cu mare îngrijorare acțiunile Statelor Unite

Americanii și aliații lor europeni și-au reafirmat, la unison, susținerea fără rezerve pentru integritatea teritorială a Ucrainei.

25 Jan 2022