Istoricul, jurnalistul și disidentul politic polonez Adam Michnik, unul din cei mai importanți opozanți ai regimurilor comuniste din Europa de Est, în dialog cu conf. univ. dr. Daniel Citirigă, decanul FISP.
Sunt abordate teme precum comunismul european, libertate, provocările tranziției, războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
Nascut în 1946, Adam Michnik a devenit un opozant al regimului comunist din Polonia încă din adolescență, astfel încât la doar 18 ani a fost condamnat la trei ani de închisoare politică. O nouă condamnare, de data aceasta de cinci ani, avea să vină în anii ’80, după lovitura de stat militară din decembrie 1981 și impunerea legii marțiale.
Adam Michnik membru fondator al KOR (Comitetul de Apărare a Muncitorilor) și consilier al Sindicatului „Solidaritatea”, în numele căruia a participat – și a jucat un rol-cheie – la negocierile din 1989 cu regimul comunist privind organizarea de alegeri libere. Tot în 1989 Adam Michnik a fondat Gazeta Wyborcza, una dintre cele mai influente publicații poloneze, unde este și astăzi este redactor șef. Adam Michnik a scris cărți care au fost traduse în peste 25 de limbi și a primit distincții și premii în numeroase țări, între care Polonia, Statele Unite, Franța, Germania, Spania, Cehia, Israel și Ucraina.
