Ea va avea un nou mandat de doi ani și jumătate.
Europarlamentarii români ar putea obține 2 funcții de vicepreședinte al legislativului.
În urmă cu opt ani, J.D. Vance l-a numit public pe Trump un "idiot", despre care a spus că este "vrednic de dispreţ".
Decizia a fost luată la cererea președintelui Joe Biden.
Întrucât bărbații încorporabili nu au voie să părăsească țara, unii încearcă să iasă clandestin, pentru a scăpa de armată.
Aleksandr Gabîșev voia să organizeze o „ceremonie de alungare a (președinte)lui Vladimir Putin”, pe care l-a descris drept un „demon”.
Partidul Baath, la putere din 1963, candidează, practic, fără opoziție.
Într-un comunicat separat, guvernatorul regiunii de graniță Kursk declară că acolo au fost doborâte alte trei.
Aşezarea a mai fost ocupată la începutul invaziei din februarie 2022, dar ucrainenii au eliberat-o în iulie 2023.
Premierul Estoniei, Kaja Kallas și-a prezentat demisia pentru a putea ocupa postul de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri...
12 țări din Uniunea Europeană urmează să-și rateze obiectivele obligatorii de reducere a gazelor cu efect de seră până în...
Căldura extremă va persista în Bulgaria până joi, potrivit climatologului Simeon Matev, de la Universitatea din Sofia. Temperaturile sunt de...
Un înalt responsabil al Hamas a anunţat decizia grupării islamiste palestinene de a opri negocierile pentru încetarea focului în Gaza....
Donald Trump a declarat că va avea un mesaj de unitate adresat americanilor în discursul pe care urmează să-l ţină...
Israelul afirmă că l-a vizat pe șeful militar al mișcării islamiste Hamas, Mohammed Deif.
La Budy, după sosirea echipelor de salvare, o a doua rachetă a lovit zona – procedeu folosit frecvent de invadatori.
Autorul atentatului a fost ucis de forţele de ordine.
Varșovia și-a mărit, deja, cheltuielile militare la peste 4 procente anul acesta, ca reacție la invadarea Ucrainei vecine de către trupele ruse ruse.
Un tată și cele trei fiice ale sale, cu vârste între cinci și nouă ani, au murit într-un atac israelian asupra casei lor.
Ministerul Apărării de la Moscova susține că a interceptat și distrus patru drone inamice.
O rachetă rusească a căzut lângă o clădire administrativă și o stație de autobuz.
Mohammad Deif s-ar afla printre cei 71 de morți, victime ale atacului israelian din Gaza.
Miniştrii apărării din Rusia şi Statele Unite au discutat telephonic pentru a doua oară în aproape trei săptămâni. Potrivit Ministerul...
Este posibil ca măsura să fie supusă votului duminică, în cadrul unei ședințe a guvernului.
Principala țintă a fost orașul Starokostiantiniv, care găzduiește o importantă bază aeriană.
În dosar mai figurau un fost general de poliție sârb și doi cetăţeni ruşi, care-ar fi fost „organizatori ai grupului infracţional”.
Guvernul Germaniei afirmă că ia foarte în serios informațiile despre un complot pentru asasinarea directorului general al producătorului de arme...
Procurorul șef al Ucrainei, Andrii Kostin a cerut Curții Penale Internaționale să ancheteze Rusia pentru o lovitură cu rachetă asupra...
Liderii europeni l-au apărat pe președintele american Joe Biden după o serie de gafe în timpul summitului NATO. Biden, în...
Rusia descrie documentul drept un proiect politizat.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează