Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

Șeful formațiunii italiene Liga, Matteo Salvini, a anunțat o nouă încercare de a consolida legăturile dintre partidele radicale de dreapta din Europa

salvini

Șeful formațiunii italiene Liga, Matteo Salvini, a anunțat, marți, că se va întâlni cu premierii polonez și ungur, într-o nouă încercare de a consolida legăturile dintre partidele radicale de dreapta din Europa. Discuțiile cu  Mateusz Morawiecki și Viktor Orban vor avea loc joi, la Budapesta – a precizat stafful lui Salvini, într-un comunicat citat de agențiile de presă. Cei trei ar urma să semneze o declarație comună și să discute despre cooperarea în domenii precum migrația, sănătatea, educația, politica externă sau valorile familiale. Analiștii amintesc că tentativele anterioare de sincronizare a partidelor de exterma dreptă, eurosceptice și naționaliste au eșuat. Salvini spune că, dacă s-ar produce fuziunea celor două grupuri de drepta radicală din Parlamentul European, (Conservatori și reformiști, CRE) și, respectiv, (Identitate și democrație, ID), acestea ar deveni a doua cea mai mare familie politică, după populari, și ar avea o influență crescândă. Extrema dreapta e divizată chiar și în Italia, unde Liga lui Salvini, membră ID, a intrat în noul guvern, condus de fostul președinte al Băncii Centrale Europene,  Mario Draghi, în timp ce Frații Italiei (CRE), partid cu origini neo-fasciste, condus de Giorgia Meloni, a rămas în opoziție.

Tags: Viktor Orban
Vă invităm la un Centenar Regal! Pe 25 octombrie se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I
Other news
Statele Unite comemorează, sâmbătă, 20 de ani de la cele mai sângeroase atentate teroriste din istorie

Statele Unite comemorează, sâmbătă, 20 de ani de la cele mai sângeroase atentate teroriste din istorie

Preşedintele american din epocă, George W. Bush, a plasat forţele armate în stare de alertă maximă şi a avertizat că Washingtonul nu va face nicio deosebire între terorişti şi cei care-i adăpostesc.

Cehia ar putea utiliza vaccinul rusesc Sputnik V fără să mai aștepte omologarea acestuia de către Agenția Europeană a Medicamentelor

Cehia ar putea utiliza vaccinul rusesc Sputnik V fără să mai aștepte omologarea acestuia de către Agenția Europeană a Medicamentelor

Premierul Andrej Babis a spus că ar fi suficientă aprobarea organismului ceh de specialitate, SUKL, și n-a exclus nici achiziționarea vaccinului chinezesc Sinopharm.

Președintele rus, Vladimir Putin, a promulgat, vineri, legea care interzice colaboratorilor organizațiilor calificate  drept extremiste să participe la alegeri

Președintele rus, Vladimir Putin, a promulgat, vineri, legea care interzice colaboratorilor organizațiilor calificate drept extremiste să participe la alegeri

Dacă va imaginați că Putin a semnat azi din întâmplare, nu știți nimic despre Putin – a afirmat opozantul Leonid Volkov, care l-a calificat pe președinte drept un demon meschin și perfid.

30 Mar 2021

1 minute read
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate

Vicepremierul în Guvernul pro-occidental de la Chişinău, Andrei Spânu, a anunţat că negocierile vor continua pe 27 octombrie, la Sankt Petersburg, unde vrea să se întâlnească şi cu şeful gigantului energetic rusesc Gazprom, Aleksei Miller.

25 Oct 2021
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au acuzat absenţa unei veritabile opoziţii şi numeroase nereguli la vot.

25 Oct 2021
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric

Acesta este, spun experții economici, efectul temerilor că zece state occidentale ar putea să-și micșoreze schimburile comerciale și investițiile în Turcia, după ce președintele autoritar islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan a amenințat că le va expulza ambasadorii.

25 Oct 2021
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii

Ca în majoritatea statelor din centrul și estul continentului, numărul persoanelor imunizate în Polonia contra noului coronavirus este sub media Uniunii Europene.

25 Oct 2021