Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a fost suspendat din funcție și e urmărit penal

Stoianoglo

Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a fost suspendat din funcție și e urmărit penal, sub suspiciunea de  corupție și de abuz în serviciu. Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției în guvernul pro-occidental al republicii, Sergiu Litvinenco, citat de Radio Chișinău. Într-o sesizare adresată Procuraturii, deputatul Lilian Carp, din partidul prezidențial Acțiune și Solidaritate, care formează Guvernul, îl acuză pe Stoianoglo că, în 2011, fiind președinte al Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, ar fi semnat un raport referitor la proiectul privind modificarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, prin care s-ar fi permis unor companii străine să opereze spălări de bani în Republica Moldova. Procurorul general este acuzat de corupție și în cazul eliberării și achitării controversatului om de afaceri Veaceslav Platon, în dosarul fraudei de un miliard de dolari, dispăruți din sistemul bancar al republicii în 2014.

Originar din sudul republicii, jurist și politician de etnie găgăuză, deputat între 2009 și 2014 și procuror general din 2019, Stoianoglo a solicitat anterior Curții Constituționale excluderea sa din componența Consiliului Suprem de Securitate (CSS), invocând pretinse dispoziții politice din partea președintei Maia Sandu pentru a-i ancheta pe liderii opoziției filoruse de stânga. Șefa statului a calificat acuzațiile drept „false și iresponsabile” și a afirmat că procurorul general ar face „front comun cu penalii, devenind instrument și complice în același timp”.

Navalnîi. Un democrat împotriva autoritarismului
Other news
Vaccinarea anti-COVID-19 a personalului medical devine obligatorie în Ungaria

Vaccinarea anti-COVID-19 a personalului medical devine obligatorie în Ungaria

"Nu suntem pentru constrângere, dar în acest sector facem o excepţie" – declarase, anterior, premierul Viktor Orban.

Bulgaria va desfăşura sute de militari la frontierele sale cu Grecia şi Turcia, de teama unui flux sporit de migranţi din Afganistan

Bulgaria va desfăşura sute de militari la frontierele sale cu Grecia şi Turcia, de teama unui flux sporit de migranţi din Afganistan

Militarii vor îndeplini misiuni de protecţie şi, dacă va fi necesar, îi vor asista pe jandarmi şi pe poliţiştii de frontieră, mai ales la ridicarea unor bariere care să-i oprească pe migranţi.

Românii din estul Serbiei reclamă la Bucureşti şi Bruxelles comportamentul agresiv al Belgradului

Românii din estul Serbiei reclamă la Bucureşti şi Bruxelles comportamentul agresiv al Belgradului

Protestul are loc în contextul în care Serbia aspiră la admiterea în Uniunea Europeană şi trebuie să îndeplinească o serie de condiţionalităţi, între care asigurarea şi respectarea drepturilor minorităţilor naţionale.

05 Oct 2021

1 minute read
Rusia a raportat, sâmbătă, în premieră, peste o mie de decese provocate de COVID-19 într-o singură zi
Rusia a raportat, sâmbătă, în premieră, peste o mie de decese provocate de COVID-19 într-o singură zi

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmă că nu autoritățile sunt vinovate de situația actuală, fiindcă acestea ar fi creat toate condițiile pentru ca rușii să-și protejeze viața vaccinându-se.

16 Oct 2021
Premierul ceh în exercițiu, miliardarul populist Andrej Babis, renunță la încercarea de a forma un nou guvern
Premierul ceh în exercițiu, miliardarul populist Andrej Babis, renunță la încercarea de a forma un nou guvern

Incertitudinea politică domnește la Praga, după spitalizarea președintelui Milos Zeman, care trebuia să desemneze un nou prim-ministru.

16 Oct 2021
Germania: coaliția „semafor” a început discuțiile cu privire la programul de guvernare
Germania: coaliția „semafor” a început discuțiile cu privire la programul de guvernare

Politica externă n-a fost abordată decât în linii mari, dar toate cele trei partide din viitoarea coaliție guvernamentală pledează pentru consolidarea a ceea ce numesc suveranitatea strategică a Europei.

16 Oct 2021
Încă un atentat cu zeci de victime într-o moschee şiită afgană
Încă un atentat cu zeci de victime într-o moschee şiită afgană

Atacurile sunt revendicate de organizaţia cea mai radicală a islamismului sunit din Afganistan, aşa-numitul Stat Islamic-Korasan, care-i consideră eretici pe şiiţi, minoritari în această ţară.

15 Oct 2021