Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Online event: „Putin și putinismul“ de Françoise Thom - dezbatere

Date_time: 03.12.2020 00:00 - 00:00

Vă invităm joi, 3 decembrie, ora 19.30, la o dezbatere Humanitas #live #online despre volumul „Putin și putinismul“ de Françoise Thom, una dintre cele mai cunoscute specialiste în istoria Uniunii Sovietice și a Rusiei postcomuniste.
La dezbatere vor participa Cristian Preda, profesor de științe politice la Universitatea din București, Sabina Fati, editorialist Deutsche Welle, Marian Voicu, jurnalist TVR și Magda Gradinaru, jurnalist spotmedia.ro.
„Pentru a surprinde funcționarea sistemului putinist atât în politica internă, cât și în cea externă, e esențial să înțelegem cum percep liderii ruși lumea și oamenii.“ - Françoise Thom
„Trei obstacole fundamentale stau în calea înțelegerii fenomenului putinist. Primul ține de perceperea greșită a postcomunismului rus în termeni de «tranziție»; ne concentrăm asupra presupusului punct terminus (democrația liberală), fără să ne întrebăm dacă substratul social permite o astfel de evoluție. A doua eroare de perspectivă e să credem că fenomenul putinist coincide cronologic cu venirea la putere a lui Putin în 1999‒2000 și că sistemul putinist reprezintă antiteza regimului lui Boris Elțin, când de fapt bazele acestui sistem sunt puse încă din 1992‒1993, iar rădăcinile lui sunt cu mult mai vechi. A treia greșeală este să ne imaginăm că acest regim e specific rusesc, în timp ce el s-a născut prin conectarea societății postcomuniste arhaice la tendințe cât se poate de recente și foarte puțin înțelese, care acționează în societățile noastre occidentale postmoderne. Tocmai această originalitate a fenomenului putinist îl face greu de definit.“ — FRANÇOISE THOM
Urmăriți evenimentul live, pe Facebook sau pe canalul YouTube Humanitas. Înregistrările video și audio vor fi disponibile ulterior pe canalele YouTube Humanitas și SoundCloud Humanitas.