Fraților, multă vreme am crezut că în partea asta a globului nu mai există războaie ca pe vremuri, că, de bine, de rău, oamenii sunt liberi să aleagă drumul pe care-l vor pentru societatea lor și că puștile, tancurile și avioanele militare sunt chestii ce pot fi admirate la câte-o paradă de ziua națională ori în interiorul unor muzee. La fel cum am crezut că granițele nu mai sunt ceea ce au reprezentat pentru străbunicii și bunicii noștri, adică linii pentru care să te lupți cu cineva la fel ca tine, dar care vorbește o altă limbă, e de-o altă naționalitate sau are o credință diferită de a ta. Și, în general, că statele sunt niște construcții sociale acceptate de restul lumii și că asta nu se schimbă peste noapte. Probabil că nicăieri nu este mai accentuat acest tipar nefericit decât în cazul Georgiei, o țară cu o istorie extrem de bogată și o poziționare geo-politică cu două tăișuri. O dată pentru că se află pe una dintre cele mai importante rute economice și energetice, și a doua oară pentru că se învecinează cu Rusia. Și, dacă ar fi doar atât, poate că nu ar fi atât de complicat, dar Georgia cuprinde și câteva regiuni populate cu alte grupuri etnice, teritorii care, cu sprijinul Moscovei, au fost un factor de instabilitate, sunt state separatiste și vor reprezenta pentru multă vreme un pericol pentru guvernul de la Tbilisi. Textul a fost scris de istoricul, prietenul și colaboratorul Lucian Vasile