Știri

Poliţiştii şi jandarmii români au aplicat, săptămâna aceasta, amenzi în valoare de 5,1 milioane pentru nerespectarea măsurilor de protecţie anti-COVID-19

Poliţiştii şi jandarmii români au aplicat, săptămâna aceasta, amenzi în valoare de 5,1 milioane pentru nerespectarea măsurilor de protecţie anti-COVID-19
  |  

Susține jurnalismul independent

Poliţiştii şi jandarmii români au aplicat, săptămâna aceasta, peste 25 de mii de amenzi, în valoare cumulată de 5,1 milioane de lei (echivalentul a peste un million de euro), pentru nerespectarea măsurilor de protecţie împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Purtătorul de cuvânt al ministerului de Interne, Monica Dajbog,  a anunțat și că sunt în lucru peste 360 de dosare penale privind posibile fraude cu certificate şi adeverinţe de vaccinare, în care sunt cercetate aproape 900 de persoane. Ea a exemplificat cu un dosar întocmit după ce mai mulți oameni s-au prezentat la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara cu simptomatologie gravă de infectare cu virusul SARS-CoV-2 şi au arătat la internare certificate de vaccinare, dar au recunoscut, ulterior, în faţa cadrelor medicale că de fapt nu s-au vaccinat. În acest caz, Judecătoria Timişoara a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat, pentru fals intelectual, uz de fals, fals informatic şi zădărnicire a combaterii bolilor.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul ministerului de Interne, medicul Raed Arafat, susține că doctorii trebuie să păstreze secretul pacienţilor şi să nu-i reclame la Poliţie pe cei care sunt vaccinaţi fictiv - 'la chiuvetă', după termenul deja intrat în uz – și au certificate false de vaccinare. El i-a îndemnat pe pacienţii care se îmbolnăvesc să spună medicilor adevărul cu privire la vaccinare, fără teama de 'a se trezi cu dosar penal'.

Vineri, România a depăşit 50.000 de decese la bolnavii de COVID-19 înregistrate de la declanșarea pandemiei. Pe fondul psihozei anti-vaccin întreținute de o parte a media, câțiva politicieni și alte figuri publice, țara are a doua cea mai scăzută rată de imunizare dintre cei 27 de membri ai Uniunii Europene. Reticența față de vaccin e  împărtășită mai ales în țările din estul și centrul Uniunii. România e devansată doar de Bulgaria și e urmată de Croația și Letonia.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 1 min
Aparent atac antisemit în Polonia
Aparent atac antisemit în Polonia

Nimeni nu a revendicat atacul cu cocktail Molotov asupra singurei sinagogi majore din Varșovia care a supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial.

Veridica News
Veridica News
01 May 2024
România: doi poliţişti de frontieră, răniți de o călăuză de migranți
România: doi poliţişti de frontieră, răniți de o călăuză de migranți

Starea lor este stabilă și sunt în afara oricărui pericol.

Veridica News
Veridica News
01 May 2024
Poliția turcă vrea să prevină manifestațiile în Piața Taksim din Istanbul
Poliția turcă vrea să prevină manifestațiile în Piața Taksim din Istanbul

Președintele islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan Erdogan a denunțat „organizațiile teroriste care doresc să facă din 1 mai un instrument de propagandă”.

Veridica News
Veridica News
01 May 2024
Ucraina a lansat drone asupra mai multor regiuni rusești
Ucraina a lansat drone asupra mai multor regiuni rusești

Rafinăria de la Riazan ar fi luat foc.

Veridica News
Veridica News
01 May 2024