Donează
Criza migranților de la granița polono-belarusă a început încă din vară, însă situația s-a deteriorat foarte mult în ultimele zile. Mii de oameni au rămas blocați în zona de trecere dintre cele două țări în condiții groaznice. Au rămas blocați după ce fuseseră induși în eroare: autoritățile belaruse le-au împărțit formulare în care le este sugerat că se pot stabili în Polonia și Germania, dându-le speranțe că pot ajunge cu bine în țările vest-europene. Însă adevărul este că migranții, majoritatea provenind din Orientul Mijlociu și Asia, dar și din Africa, au rămas blocați în pădurile de pe partea belarusă a graniței. Cei care încă se află acolo sunt înfometați, înfrigurați, epuizați și nervoși.
Tensiuni în creștere
În dimineața zilei de luni, 15 noiembrie, după ce au stat câteva zile într-o tabără improvizată în pădure, la aproximativ un kilometru de punctul de trecere Bruzgi-Kuźnica, un grup de aproximativ 3.000 de migranți au fost escortați de forțele de securitate belaruse către punctul de trecere închis de Polonia. Belarușii le-au promis imigranților că vor fi primiți în Uniunea Europeană și că pe partea poloneză a graniței îi așteaptă autobuze pentru a-i duce în Germania. Așa sunt păcăliți acești oameni de săptămâni întregi. Când au ajuns aici, nu i-au așteptat decât garduri din sârmă ghimpată și echipaje ale poliției și armatei care blocau punctul de trecere din Kuźnica. Polonezii nu i-au lăsat să intre, în timp ce belarușii le-au blocat calea de întoarcere. Femeile și copiii au fost scoși în față, presa belarusă i-a fotografiat și filmat, iar apoi migranții au fost abandonați în fața punctului de trecere închis. Noaptea, temperatură coboară sub zero grade, mulți oameni și-au pus sacii de dormit direct pe ciment, iar o persoană a fost dusă cu ambulanța la spital. A doua zi, migranții blocați au atacat forțele armate poloneze, aruncând cu pietre și grenade acustice spre polițiști și soldați. Nimeni nu știe de unde au obținut grenadele care fac parte din dotarea echipajelor de poliție și forțelor speciale ale armatei. Incidentul a durat câteva zeci de minute, iar polonezii au folosit gaze lacrimogene și tunuri de apă pentru a calma spiritele. Cel puțin doi militari polonezi au fost răniți. Din fericire, nu au fost folosite arme letale – autoritățile poloneze spun că migranții au fost provocați de partea belarusă. După aproximativ două ore, migranții s-au retras din zona punctului de frontieră din Kuźnica și s-au întors la tabăra lor improvizată din pădure. În jur de 200 de oameni au petrecut noaptea într-un depozit amenajat de serviciile belaruse și amplasat în zona frontalieră.
După ciocnirile violente de marți (16 noiembrie) de la granița polono-belarusă, autoritățile de la Minsk au deschis dosar penal împotriva polițiștilor de frontieră polonezi în baza articolului 128 din Codul Penal, care reglementează „infracțiuni împotriva siguranței oamenilor”. Teoretic, în Belarus ei pot fi acum condamnați la moarte. Miercuri (17 noiembrie), sute de imigranți au îngenunchiat în fața gardului de sârmă ghimpată și au strigat către polițiștii de pe partea poloneză: „Ajută-ne, Polonia!” Aproximativ 1.000 de oameni au rămas în tabăra din pădure, iar ceilalți au plecat.
Joi, Polonia a stabilit un termen limită pentru autoritățile din Belarus: dacă situația de lângă Kuznica nu se va calma înainte de 21 noiembrie, Polonia va opri traficul feroviar transfrontalier prin Kuznica (deocamdată doar punctul de control rutier a fost închis). O astfel de decizie ar fi o lovitură dură nu doar pentru Belarus, ci și pentru Rusia și China - punctele de trecere a frontierei sunt un canal vital pentru trenurile de marfă Rusia-Europa și China-Europa (mai mult de jumătate din volumul de marfă transportat de Căile Ferate Belaruse era în tranzit între Europa și China anul trecut).
Vineri dimineață, zona de frontieră din jurul Kuznica era goală pe partea belarusă, iar poliția de frontieră poloneză informat că autoritățile din Belarus au luat toți migranții de acolo. Acest lucru nu schimbă faptul că pe 18 noiembrie au avut loc peste 250 de încercări de trecere a graniței în care militarii belaruși i-au ajutat pe migranți. Nimeni nu știe câți migranți se află în continuare în pădurile de la graniță, dar anterior numărul lor a fost estimat la câteva mii.
Au existat mai multe incidente și provocări în ultimele câteva săptămâni. Până acum, au fost aruncate doar grenade false la picioarele polițiștilor de frontieră polonezi. Ministerul Apărării a publicat o înregistrare în care se pot auzi împușcături (cel mai probabil cu gloanțe oarbe) trase de pe partea belarusă. Acum câteva zile, militarii belaruși au încercat să distrugă un gard lângă Czeremcha – un sat situat la peste 100 km sud de punctul de trecere Kuźnica. O parte i-au orbit pe soldații polonezi cu reflectoare și lanterne laser, în timp ce ceilalți au smuls pilonii gardului și au dărâmat sârma ghimpată cu mașina. Au mai fost și știri despre kurzi care au încercat să protejeze gardul – nu voiau să intre în conflict cu poliția de frontieră poloneză. Imigranții le-au spus jurnaliștilor de la fața locului că militarii belaruși au luat cu ei zeci de kurzi, i-au bătut, apoi le-au dat cuttere de metal și, cu pistolul la tâmplă, le-au spus să taie gardul și să treacă granița.
„Oameni care mor de frig, foame sau epuizare”
Granița Poloniei cu Belarusul este în același timp și granița UE cu Belarusul, întinzându-se pe o suprafață de peste 400 km. Astfel, nimeni nu știe de fapt cât de mulți oameni din Siria, Irak, Afganistan sau Yemen se află acum de partea belarusă a graniței.
Din datele oferite de poliția de frontieră poloneză, în fiecare noapte se înregistrează în jur de 200 de tentative de a trece granița ilegal. Numai în luna noiembrie, au existat peste 6.000 de astfel de tentative.
Imigranții de multe ori se trezesc blocați, deoarece nu mai pot controla ce li se întâmplă odată ajunși la Minsk. Sunt preluați de regimul belarus, care îi tratează ca pe ostatici. Cu promisiunea de a trece rapid și ușor granița poloneză, bărbați, femei și copii sunt trimiși cu forța în pădurile din zona de frontieră și nimănui nu i se permite să se întoarcă. Acest lucru se întâmplă de luni de zile. Majoritatea acestor oameni nu au mâncare, apă, haine groase, medicamente, ca să nu mai vorbim de corturi. Majoritatea și-au făcut tabere de partea belarusă a gardului, iar cei care reușesc să ajungă pe partea poloneză sunt imediat întorși din drum, fără să li se dea posibilitatea de a depune cerere pentru azil.
Pe 15 noiembrie a avut loc înmormântarea unui sirian care a murit la granița polono-belarusă – prima victimă oficială a acestei crize geopolitice și umanitare. Ahmed avea doar 19 ani și a murit pe 20 octombrie. De atunci, în fiecare zi apar știri despre noi victime – oameni care mor de frig, foame sau epuizare. Autoritățile belaruse și poloneze nu au făcut nimic pentru a-i ajuta pe acești oameni aflați în suferință. Din fericire, lucrurile se pot schimba. UE a alocat un ajutor umanitar în valoare de 700.000 de Euro pentru migranții de la granița polono-belarusă. Fondurile vor fi distribuite organizațiilor umanitare, printre care și Crucea Roșie.
Șantajul lui Lukașenko și jocul lui Putin
Lukașenko așteaptă cu nerăbdare ca țările din Europa de vest și Uniunea Europeană să-i recunoască pe deplin președinția, așezându-se la masa de negocieri. Astfel, un telefon primit de la cancelarul german Angela Merkel a fost trâmbițat de presa națională din Belarus drept o mare victorie pentru regim. Merkel a fost criticată pentru decizia ei, însă cum în curând urmează să părăsească fotoliul de cancelar și să se retragă din politică, poate că îi pasă mai mult de soarta migranților decât de propria reputație. Într-o convorbire cu președintele Germaniei, președintele Poloniei, Andrzej Duda, a punctat că Varșovia nu va recunoaște nicio înțelegere „făcută fără acceptul nostru” privind situația actuală de la granița dintre Polonia și Belarus. Între timp, am aflat că Aleksandr Lukașenko, care a negat orice implicare a Belarusului în declanșarea crizei migranților, i-a spus Angelei Merkel că, dacă va fi recunoscut din punct de vedere legal ca președinte ales și dacă sancțiunile împotriva Belarusului vor fi ridicate, este dispus să pună capăt crizei migranților de la granița estică a UE. Potrivit informațiilor primite de la Bruxelles până la ora actuală, UE nu va ceda în fața presiunilor regimului Lukașenko și nici nu intenționează să suspende al cincilea set de sancțiuni adoptate luni (15 noiembrie). Ce va face Lukașenko? Foarte probabil mizează pe escaladarea tensiunilor de la graniță, poate chiar sperând că violențele vor degenera. Fostul ministru de cultură al Belarusului, Paweł Łatuszka, actualmente aflat în exil, spune că un număr restrâns de kurzi irakieni au fost antrenați în Belarus să deschidă focul „la momentul potrivit”.
Considerând cât de mult depinde de Kremlin regimul Lukașenko, este de neconceput că Belarusul a lansat acest „atac hibrid”, așa cum l-au numit UE și NATO, împotriva vecinilor polonezi fără sprijinul lui Putin. Sau că Lukașenko ar risca vreo escaladare periculoasă a situației dacă nu ar ști că poate conta pe Rusia să intervină de partea lui. Desigur, Rusia deja a negat implicarea în acest conflict, însă în același timp putem observa o prezență sporită a trupelor ruse în Belarus, acesta fiind un semnal clar că Kremlinul are propria miză în acest joc.
Ce speră să obțină Putin? Scopul lui principal este lansarea oficială a conductei de gaze Nord Stream 2. Berlinul amână deocamdată eliberarea avizelor de funcționare din motive birocratice și politice. Un alt scop poate fi să-i slăbească treptat puterea lui Lukașenko – Putin chiar a sugerat public ca Lukașenko să înceapă un dialog cu opoziția (care a spus anterior că nu va accepta niciun dialog înainte ca toți prizonierii politici să fie eliberați și să înceteze violența în țară). Ministrul de externe polonez declara că „niciunul din omologii mei europeni nu are vreo îndoială că Rusia se află în spatele acțiunilor Belarusului”.
Moscova este interesată de o escaladare controlată a crizei geopolitice (pe care ea însăși o întreține prin trimiterea de noi trupe la granița cu Ucraina, sugerând că urmează o nouă invazie a acestei țări) cu scopul de a o folosi ca formă de presiune politică și kinetică împotriva statelor occidentale. Decizia lui Lukașenko de a continua în aceeași direcție ca până acum avantajează Kremlinul, deoarece alimentează disputa politică din Polonia referitor la cum ar trebui autoritățile să gestioneze această amenințare, agravează situația de la granița UE, generează dezbateri la nivelul UE privind soluția cea mai potrivită pentru această criză umanitară și testează răbdarea forțelor de securitate și armatei poloneze și NATO per ansamblu. În același timp, însă, situația actuală îl izolează și mai mult pe Lukașenko pe scena internațională, făcându-l să depindă într-o măsură și mai mare de Rusia și creează un nou punct de plecare pentru o posibilă discuție între Occident și Rusia.
Între timp, Moscova insistă că Occidentul este vinovat de valul de migrație pentru că a sprijinit acțiunile SUA din Orientul Mijlociu. S-a mai sugerat, indirect, și că Belarusul poate deschide o rută a migranților din Afganistan. Un alt element în actuala ecuație este importanța dată cooperării militare strânse dintre Rusia și Belarus, în baza căreia pot apărea arme nucleare pe teritoriul acesteia din urmă. Activitatea presei din Rusia este un alt instrument al acestui război psihologic: diseminarea de narațiuni manipulatoare de tip alarmist urmărește să provoace panică în țările din UE și să submineze logica oricăror acțiuni decisive de a închide granița. Astfel, Moscova încearcă să sugereze că Occidentul ar trebui să-i primească pe imigranți și să continue dialogul cu autoritățile de la Minsk pentru a soluționa în mod concret această criză.
